Acasa Opinii 2020 – An de grații electorale

2020 – An de grații electorale

7 min read
0
0
105

În anii post-carnagiului din decembrie ’89, adică de vreo trei decenii, ne-am bucurat de democrație, un așa-zis „comunism cu față umană”, după cum spunea eminența cenușie-gri-neagră a politicii românești, pe vremea când „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă…”, ajungea primul pe listă, cu număr de criteriu 0, că lista era deja făcută de la 1.

Nu vreau să fac apologie unui om „sărac și cinstit” care, până la urmă, nu l-a întrecut pe Stalin, că nu a prins vremurile respective. Mă bucur că, din cinstea și sărăcia lui, au apărut baronii locali, care și-au „localizat” agoniseala libertină pentru partid, pentru popor! Un slogan cu tentă comunistă, dar, ca să fie uman, fiecare s-a gândit la famiglia sa. Ulterior, în stil piramidal permanent, în politică au apărut eșaloanele 2, 3, 4… Nici nu mai știu la ce eșalon suntem!

Competenții (aici exclud „tehnocrații”!) sau tinerii nu au loc să intre în primele rânduri. În politică primele rânduri înseamnă să alergi, să lipești afișe, să-ți păcălești cu mesaje „mobilizatoare” rudele, prietenii,  vecinii pentru o semnătură și dacă mai ai posibilități să cotizezi la partid ai viitorul politic asigurat… în vreo 10 ani. Până atunci, fosilele politice au nevoie de marionete. Cu atât mai mult cu cât epurarea DeNeAistă se extinde aproape cât pecinginea lor strategică.

E an electoral și, la noi, politica e lucru manual. Se joacă, încă, un fel de „care pe care are la mână”. Votăm cu mâna mai mult decât cu gândul la viitor, deși se fac „mânării”. Suntem la mâna marilor cârmaci vrând-nevrând! Depinde viața noastră socială, sănătatea noastră, serviciul sau afacerea noastră de mâinile ridicate de ei, în cele două Camere parlamentare, deși mai bine și le-ar folosi intim acasă, în cele multe camere. Alegerile nu sunt pentru proiecte, ci pentru putere.

Sănătatea și învățământul, cele mai importante structuri pentru o societate adevărată, sunt luate „la mână”. Despre inexistenta protecție socială nu avem, logic, ce să vorbim. Ea există, dar lipsește cu desăvârșire! Credeam că România nu mai este o „ţară eminamente agrară”, dar încă mai există pensii de 3 lei, adică roni, în timp ce, dintr-o suflare și din mai multe ridicări de mâini, parlamentarii au pensii speciale. Au multe alte beneficii, deși nu au făcut nimic pentru țară, pentru popor…

Încă mai mor oameni nevinovați și atunci marii mânari ai țării se trezesc din letargie și inventează restricții care tot în plebe dau! Nu sunt trași la răspundere cei din vârful piramidei, e greu de ajuns acolo, așa că vor cădea capetele trupeților, cei care erau nevoiți să „cotizeze” pentru autorizații de funcționare. E mai ușor să impui, dictatorial, restricții decât repari. Mâine, dacă explodează (Doamne ferește!) vreo oală cu sarmale la tanti Veta, care avea o sobă veche, nu vom mai mânca sarmale decât la bulgari!

Nu mai fumăm, nu ne mai luăm de nimeni (mai ales de administratorul de la bloc când vine să ceară fondul de rulment), ci vom fi disciplinați, căci nu este exclus să apară divorțuri în urma unui dialog defăimător, scăpat spontan precum gândirea lui Dragnea, în timpul actului sexual între soți.

Mâine e primul hop, alegerile locale, prin Decembre vin și cele parlamentare. După ele, nu mai vine nimic! Continuăm în aceeași mediocrație, în aceleași administraţii ineficiente, falimentare. Și, uite așa, mulţumirile, apatia, absenteismul, neimplicarea cetăţenilor au atins cote destul de ridicate, aceste stări manifestându-se cu siguranță mâine, la alegerile locale, prin slaba prezenţă la vot, oamenii fiind prea puţin convinşi că noii aleşi vor putea să aducă schimbări importante în localităţile lor.

Totuși, urniți-vă la urne!

Virgil Rădulescu

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Opinii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Război politic pentru amânarea alegerilor parlamentare

O lege trecută de CCR și aflată pe masa președintelui spre promulgare ar putea să dea pest…