Acasa Justiție 5 PERSOANE REŢINUTE PENTRU ÎNŞELĂCIUNI PRIN METODA „ACCIDENTUL”

5 PERSOANE REŢINUTE PENTRU ÎNŞELĂCIUNI PRIN METODA „ACCIDENTUL”

7 min read
0
0
15

Poliţiştii prahoveni au destructurat o grupare infracţională specializată în înşelăciuni prin metoda „accidentul”. 5 persoane au fost reţinute.
La data de 19.12.2017, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, au fost sesizaţi privind comiterea unor înşelăciuni prin metoda ‘accidentul’.
În aceeaşi zi, la scurt timp, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism, despre care existau suspiciuni că ar avea legătură cu comiterea acestor infracţiuni.
Astfel, în autoturism au fost depistaţi ca pasageri doi tineri în vârstă de 16, respectiv 19 ani, ambii din judeţul Constanţa. În urma controlului efectuat, în portbagaj, a fost găsită o geantă, în care se aflau mai multe plicuri cu bani (52.850 lei, 774 euro şi 4.900 euro), bijuterii, precum şi înscrisuri.
Persoanele depistate au fost conduse la sediul inspectoratului, unde s-a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei doi bănuiţi – reţinuţi a doua zi – pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, respectiv complicitate la aceeaşi infracţiune în formă continuată.
Ca urmare a cercetărilor efectuate, ieri s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de un alt tânăr de 20 de ani, din comuna Peştera, judeţul Constanţa, tot pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată; o adolescentă de 17 ani – în calitate de instigator al infracţiunii de înşelăciune; precum şi faţă de un ploieştean de 44 de ani, cu privire la săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului.
Având în vedere investigaţiile întreprinse, până în prezent s-a stabilit că, în perioada 02-19.12.2017, tinerii depistaţi în autoturism, împreună cu alte persoane, prin declinarea de calităţi mincinoase, ar fi indus în eroare nouă părţi vătămate (doi bărbaţi şi şapte femei), de la care ar fi ridicat sumele de 90.000 lei şi 12.000 euro.
Motivul înşelăciunilor comise ar fi fost acela că rude ale acestora ar fi suferit accidente rutiere, motiv pentru care aveau nevoie urgentă de diferite sume de bani. În cursul zilei de ieri, s-a dispus reţinerea şi a celorlalţi trei bănuiţi pentru o perioadă de 24 de ore.
Pe numele a două persoane, din cele cinci reţinute, au fost emise mandate de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în vederea probării activităţii infracţionale a acestei grupări.

Recomandările Poliţiei te pot ajuta să eviţi capcanele escrocilor care folosesc metoda „ACCIDENTUL”:
– Nu daţi crezare unei eventuale poveşti în care vi se solicită bani pentru a vă scăpa pe cineva din cercul dumneavoastră de apropiaţi (fiul/fiica/nepoţi), despre care vi se spune că se face vinovat de producerea unui accident rutier. Pentru a vă convinge, contactaţi-i în cel mai scurt timp. Chiar dacă situaţia poate fi reală, banii dumneavoastră nu îi vor ajuta să scape de răspundere şi nici să achite eventuale cheltuieli medicale (în situaţii de urgenţă, intervenţia medicilor este gratuită);
– Fiţi precauţi în contactul cu necunoscuţii care vă cer informaţii despre vecini sau rude. De asemenea, manifestaţi prudenţă în publicarea de informaţii personale pe platformele de socializare. Acestea pot fi folosite cu succes de către infractori, ajutându-i să inventeze scenarii cât mai credibile;
– Aviz tinerilor: comunicaţi frecvent cu părinţii dumneavoastră, informându-i totodată despre metodele folosite de infractori pentru a înşela persoanele în vârstă;
– Sesizaţi orice asemenea situaţii pe numărul pentru apeluri de urgenţă 112!

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Zeci de kilograme de droguri şi sume mari de bani, confiscate de la grupări infracţionale

Poliţia Română şi DIICOT au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 96 de perchez…