Acasa Opinii Analfabetism funcțional în instituțiile prahovene

Analfabetism funcțional în instituțiile prahovene

13 min read
0
0
216

Una dintre noțiunile care au intrat recent în dicționarul românilor este aceea de „analfabetism funcțional”. Acum zece – douăzeci de ani, când spuneai analfabet te refereai la cineva care nu știe să scrie și să citească. Un astfel de om este numit astăzi analfabet absolut. Chiar dacă pare greu de crezut, există în România oameni care nu au învățat niciodată să scrie și să citească. Pe lângă aceștia, a explodat cifra care indică nivelul celuilalt tip de analfabetism – cel funcțional.
Conform definițiilor, un analfabet funcțional este o persoană care poate citi un text, îl poate reproduce verbal sau în scris, dar nu îl înțelege deloc sau nu îl înțelege suficient ca să-l poată folosi în vreo activitate legată de obținerea unor performanțe mai mici sau mai mari.
Un exemplu care mi se pare foarte simplu de înțeles este cel al elevilor care pot citi și apoi reproduce un text matematic, dar fără a pricepe despre ce este vorba acolo.

Iată un exemplu… Una dintre teoremele importante ale analizei matematice se formulează astfel: „orice funcție derivabilă este continuă”. Un om care știe să citească îl citește imediat. Câți însă pricep la ce se referă el? Am putea vorbi despre un analfabetism matematic.

La fel stau lucrurile cu orice text specializat din orice știință actuală.
Există însă foarte mulți oameni care nu înțeleg un text simplu, fără ca asta să aibă legătură cu termenii tehnici specifici vreunei științe particulare. Iată un exemplu.
La unul dintre testele Pisa, a fost prezentat următorul text:

„Încă din secolul al XI-lea, doctorii chinezi acţionau asupra sistemului imunitar. Suflând în nările pacienţilor lor pulbere obţinută  din cojile rănilor unor bolnavi cu variolă, ei puteau adesea să provoace o formă uşoară a bolii, ceea ce prevenea o formă mai virulentă mai târziu. În anii 1700, oamenii îşi frecau pielea cu coji uscate luate de pe răni pentru a se proteja împotriva acestei boli. Aceste practici primitive au fost aduse în Anglia şi în coloniile americane. În 1771 şi 1772, în timpul unei epidemii de variolă, un doctor din Boston, pe nume Zabdiel Boylston, a testat o idee a sa. A zgâriat pielea fiului său în vârstă de şase ani şi a altor 285 de persoane şi a introdus puroi din cojile rănilor provocate de variolă
în crestături. Pacienţii săi au supravieţuit toţi, în afară de şase dintre ei.”

Subiecții au fost invitați să citească textul și să răspundă la o întrebare: „Care ar putea fi ideea pe care a testat-o Zabdiel Boylston?”
Unii dintre respondenți au eșuat în încercarea de a da un răspuns. Aceștia au fost încadrați în categoria „analfabeți funcțional”.
Tot analfabeți funcțional pot fi considerați cei care nu sunt capabili să formuleze un punct de vedere, oral sau în scris, astfel încât acesta să fie transmis și înțeles corect de alte persoane. De aceea pe unele ambalaje din supermarketuri apar precizări de tipul „produsul nu este destinat consumului alimentar”, însoțite de imagini edificatoare.
Un analfabet funcțional pus într-o poziție din care formulează și transmite informații către populație poate deveni, fără exagerare, un pericol public.

Iată un exemplu:
Direcția de Sănătate Publică Prahova a transmis instituțiilor de stat din județ, prin email, un mesaj care spune ce trebuie să facă oamenii pentru a evita infecția cu coronavirusul COVID-19. Sub titlul „Zece elemente comportamentale care trebuiesc urmate”, ni se spune că trebuie să ne spălăm des, că trebuie să ne acoperim gura și nasul dacă strănutăm sau tușim, că animalele de companie nu transmit virusul etc.
La punctul 9 ni se dă următorul sfat: „Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantină din Europa de cel puțin 14 zile”. Acest text este conceput, formulat și dat publicității de un analfabet funcțional. O să explic din ce motive spun asta.

  1. Conjuncția sau are, aici, rolul de a ne prezenta o gamă de situații în care trebuie să avem un anumit tip de reacție: apelul la 112. Așadar, ni se cere să sunăm la 112: a) dacă tușim, b) dacă avem febră, c) dacă ne-am întors din China. În oricare din aceste trei situații trebuie să sunăm la 112. Așadar, orice om care tușește trebuie să sune la 112 și, tot acolo, trebuie să sune oricine are febră. Pe lângă aceștia, trebuie să sune la 112 cei care s-au întors din China.
  2. Întoarcerea din China trebuie să se fi produs, conform textului conceput de analfabetul funcțional de la DSPP, „de cel puțin 14 zile”. Adică, de exemplu, acum 39 de zile. Sau acum doi ani. Iar cei care au revenit din China acum 4 zile nu trebuie să sune la 112.

Mai mult decât atât, analfabetul funcțional de la DSSP este, probabil, un individ din cei formați în vechiul sistem, pe vremea când la ordinea zilei erau „zicalele” de tipul „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Îl trădează neglijența cu care a întocmit textul trimis prin județ.
Un astfel de text trebuie să fie în primul și în primul rând clar formulat, în așa fel încât la fiecare dintre cei care-l citesc să ajungă informația corectă, ceea ce presupune cel puțin capacitatea de a exprima idei într-un mod care să nu poată crea confuzie – lucru care tocmai am văzut că nu se întâmplă.
Dar informația mai trebuie să aibă niște caracteristici: ea trebuie să fie completă și relevantă.
Ori, în cazul textului pe care-l am în față, nici vorbă de așa ceva.
Textul ne spune să sunăm la 112, dacă ne-am întors din China. Dar nu ne spune ce trebuie să facem dacă am luat contact cu o persoană întoarsă din China.
Ne mai vorbește textul DSPP despre zonele în carantină din Europa, fără însă a ne spune care sunt acestea.

Analfabetul funcțional rămas în sistem din vremea lui Ceaușescu presupune, cum a făcut-o o viață, că pentru a-și face datoria este suficient să întocmească un text pe genunchi, în mare grabă, de ceea ce nu scrie acolo putându-se ocupa fiecare pe cont propriu, pe modelul „ce, nu poți să dai și tu un click să vezi care sunt țările în carantină?”
Astfel de oameni sunt ținuți pe funcții bine plătite în instituțiile statului. Ei nu pot face o treabă serioasă nici măcar când ne aflăm sub amenințarea unei pandemii care poate face mii de morți.
De ce sunt păstrați acolo acești oameni? Simplu: prin ei se menține la putere clasa politică și cu asta am spus tot!
Raul Sebastian Baz

P.S. Analiza textului din imagine poate fi continuată. Cititorul interesat va descoperi multe alte dovezi de amatorism, nepăsare și ignoranță.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
  • Ce este un liberal?

    Văd pe FB postarea unui prieten virtual luată din timeline-ul cuiva care, probabil, îi est…
  • Capcana conspiraționismului II

    Cum spuneam în precedentul articol pe tema conspiraționismului, apariția COVID-19 a deschi…
  • Capcana conspiraționismului (I)

    Evident, oricine are dreptul constituțional să exprime puncte de vedere, câtă vreme nu înc…
Load More In Opinii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

A fost confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. Senatul ar putea vota propunerea care prevede acordarea unei pensii copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu COVID-19

Ministerul Sănătății a confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în râ…