Acasa Sport Anglia a anunţat un boicot diplomatic şi regal la Cupa Mondială din Rusia

Anglia a anunţat un boicot diplomatic şi regal la Cupa Mondială din Rusia

3 min read
0
0
11

Prim-ministrul britanic Theresa May a anunţat, miercuri, boicotarea Cupei Mondiale de fotbal din Rusia de membrii guvernului său şi de familia regală britanică.
”Confirm că niciun ministru sau membru al familiei regale nu va asista la Cupa Mondială de fotbal din Rusia în această vară”, a declarat şeful guvernului, care a denunţat culpabilitatea Moscovei în otrăvirea unui fost spion rus, Serghei Skripal, şi a fiicei sale pe pământ britanic.
”Nu există nicio altă concluzie decât că statul rus este vinovat de o tentativă de omor” care l-a vizat pe Serghei Skripal (66 ani) şi pe fiica sa Iulia (33 ani), a declarat Theresa May în faţa Parlamentului britanic.
”Aceasta reprezintă o utilizare ilegală a forţei de către statul rus împotriva Regatului Unit”, a adăugat Theresa May, care s-a exprimat astfel după expirarea, marţi la miezul nopţii, a unui ultimatum pe care îl fixase Rusiei pentru a furniza explicaţii privind otrăvirea celor doi, survenită pe 4 martie la Salisbury (sud-vestul Angliei).
”I-am oferit Rusiei oportunitatea să furnizeze o explicaţie, însă reacţia sa trădează o neglijare totală a gravităţii evenimentelor”, a adăugat May, insistând: ”Ei nu au furnizat nicio explicaţie credibilă”.
”În loc de asta, au tratat utilizarea unui agent neurotoxic militar în Europa cu sarcasm, dispreţ şi neîncredere”, a adăugat premierul britanic.
Ca represalii, Theresa May a anunţat o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, începând cu expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi, despre care Regatul Unit consideră că sunt în fapt ”agenţi de informaţii nedeclaraţi”. ”Ei au o săptămână pentru a pleca’!’, a precizat May.
Rusia dispune de 59 de diplomaţi acreditaţi în Regatul Unit.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Check Also

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua o anchetă la Complexul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Ploieşti

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua o anchetă cu privire la posibile v…