Acasa Diverse Anul acesta, luna mai cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată

Anul acesta, luna mai cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată

2 min read
0
0
147

Luna trecută a fost cea mai caldă lună mai înregistrată la nivel global de la începerea măsurătorilor în 1981 de către Serviciul pentru schimbări climatice Copernicus (C3S), administrat de Uniunea Europeană, relatează vineri dpa.

Potrivit serviciului, temperatura medie globală în luna mai 2020 a fost cu 0,63 grade Celsius mai mare decât temperaturile medii pentru luna mai înregistrate în perioada 1981-2010.
C3S, care se bazează în mare parte pe date colectate prin satelit, a afirmat că cele mai mari temperaturi peste media lunii mai au fost înregistrate în Alaska, Antarctica şi părţi din Siberia, unde valorile au fost cu până la 10 grade mai ridicate.
Temperaturile medii globale pentru ultimele 12 luni până pe 31 mai au fost cu aproximativ 0,7 grade Celsius mai mari, corespunzând celor mai calde 12 luni înregistrate din octombrie 2015 până în septembrie 2016.
În Europa, temperaturile pentru luna mai au fost „puţin mai scăzute decât media”, însă perioada de primăvară, din martie până în mai, a fost cu 0,7 grade Celsius mai caldă decât media, au afirmat cercetătorii.
Temperaturile înregistrate în luna mai au fost peste medie în cea mai mare parte a sud-vestului şi nord-estului Europei, însă sub medie în mare parte din nordul şi estul Europei, au mai spus ei.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Diverse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Un bărbat din Boldești Scăeni, ucis în timpul unui conflict legat de o căpiţă de fân

Un bărbat de 47 de ani a decedat după ce a fost lovit de două persoane în timpul unui conf…