Acasa Justiție Astăzi, un nou termen la Tribunalul Prahova pentru audierea prin videoconferință a lui Sebastian Ghiță

Astăzi, un nou termen la Tribunalul Prahova pentru audierea prin videoconferință a lui Sebastian Ghiță

15 min read
0
0
56

UPDATE: 

C O M U N I C A T

La termenul de judecată acordat la data de 22.06.2017, în dosarul nr. 3130/105/2017 al Tribunalului Prahova, având ca obiect soluționarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, s-a dispus amânarea și acordarea unui nou termen la data de 06.07.2017, în vederea audierii inculpatului prin videoconferință.

Această audiere prin videoconferință nu a fost posibilă în ședința din data de 22.06.2017, întrucât conexiunea tehnică, inițial realizată, a fost întreruptă, ca urmare a închiderii terminalului de către autoritatea din Serbia solicitată prin cererea de asistență judiciară în materie penală, transmisă de Secția Penală a Tribunalului Prahova, prin intermediul Ministerului Justiției, în contextul în care, în lipsa interpretului de limbă sârbă, desemnat de instanța română, nu s-a putut realiza comunicarea cu aceste autorități nici în limba sârbă (singura pe care o cunoșteau reprezentanții autorității solicitate), dar nici în limba engleză sau în altă limbă de circulație internațională. (Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Tribunalului Prahova)

Un nou termen are loc joi, la Tribunalul Prahova, în dosarul în care DNA Ploiești a cerut arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiță în speța în care el este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, fostul deputat urmând a fi audiat prin videoconferință.

Solicitarea procurorilor anticorupție privind luarea măsurii arestării preventive față de Ghiță în acest dosar a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 26 aprilie, judecătorii amânând de mai multe ori cauza din lipsă de procedură.

Conform unui comunicat emis pe 31 mai de Ministerul Justiției, Tribunalul Prahova a formulat o cerere de audiere prin videoconferință a lui Sebastian Ghiță pentru termenul din 8 iunie.

Ulterior, termenul de 15 iunie stabilit de instanță a fost preschimbat, următorul termen fiind stabilit pentru data de 22 iunie.

Procurorii DNA Ploiești cer arestarea lui Sebastian Ghiță în dosarul în care el este cercetat pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.

În același dosar sunt inculpați, printre alții, cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și fiul acestuia din urmă, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Potrivit procurorilor, „În perioada 2011- 2015, HERȚANU IULIAN CRISTIAN – administrator de drept și, începând cu data de 25.04.2014, administrator de fapt al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN – administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PRO S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov și COMAN MIHAIL-MARIAN – administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. (în calitate de consilier al directorului general din data de 24.05.2012), au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea:
– adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și
– însușirii, nelegale, a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană
– sustragerii de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat
Contractul având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic a fost atribuit de către S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. Ploiești (societate cu capital integral de stat la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar), Asocierii S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. și a fost semnat la data de 13.01.2012.
La grupul infracțional astfel constituit a aderat, prin numirea ca administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., începând cu data de 25.04.2014, inculpatul Munteanu Liviu, rolul său fiind acela de a semna documente în cadrul proiectului cu finanțare europeană și de a asigura efectuarea unor plăți către societățile controlate de membrii grupului, începând cu data anterior menționată.

Grupul infracțional menționat a fost sprijinit în realizarea scopului propus de
-COSMA MIRCEA care, în perioada 2011 – 2015, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova și președinte al organizației județene Prahova a unui partid, iar ulterior vicepreședinte al acelui partid, a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății menționate, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic”, iar pe parcursul derulării contractului, să determine prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
-COSMA VLAD ALEXANDRU, deputat în Parlamentul României și fii al lui Cosma Mircea, care a efectuat demersuri ( intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. ( societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
-GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, care a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar ) și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit a fost atins, urmărirea penală efectuată până la acest moment relevând:
– deturnarea din cadrul proiectului și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând un procentaj de aproximativ 54% din totalul sumelor ce au fost identificate ca fiind achitate de S.C. GROSSMANN ENGINEERIG SRL, către „partenerii” la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări),
– sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 lei reprezentând impozit pe profit).”

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…