Justiție Avocaţii ar putea deveni procurori sau judecători fără examen By Redactia Posted on 11/05/2017 2 min read 0 0 285 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Avocaţii ar putea deveni procurori sau judecători fără examen, doar printr-un simplu interviu susţinut în plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Propunerea vine chiar de la CSM şi a fost înaintată deja Ministerului Justiţiei. Unii magistraţi au rezerve în privinţa propunerii şi cred că avocaţii ar putea fi atraşi, de fapt, de pensia specială. Două condiţii ar urma să fie esenţiale pentru ca avocaţii să poată deveni magistraţi: să fi practicat dreptul cel puţin 18 ani şi să aibă o reputaţie profesională intactă, fără sancţiuni disciplinare. Dacă trec de interviul susţinut în faţa plenului CSM, avocaţii vor primi unul dintre posturile vacante. În prezent, cei care vor să ajungă magistraţi, inclusiv avocaţii, trebuie să treacă de un examen, unde concurenţa este acerbă. An de an, un singur loc este disputat de cel puţin 30 de candidaţi. Avocaţii vor beneficia de pensiile speciale după 10 ani de la dată numirii în funcţia de magistrat, potrivit propunerilor CSM. Propunerile Consiliului trebuie să treacă mai întâi de Ministerul Justiţiei, apoi de cele două camere ale Parlamentului şi, în final, să fie promulgate de preşedintele ţării.