Acasa Justiție Bogdan Olteanu, audiat la DNA

Bogdan Olteanu, audiat la DNA

3 min read
0
0
19

Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu, aflat în arest la domiciliu, a fost audiat astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie. El a părăsit sediul DNA după aproape două ore şi jumătate, fiind însoţit de avocatul sau, informează HotNews. Bogdan Olteanu nu a dorit să facă declaraţii la plecare. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost şi el audiat, joi dimineaţă, că martor în dosarul lui Bogdan Olteanu.

Bogdan Olteanu se află în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii la membri ai Guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu că guvernator al Deltei Dunării. La acea vreme, Călin Popescu Tăriceanu era premier.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării de către Călin Popescu Tăriceanu, la acea vreme prim ministru. Liviu Mihaiu a ocupat această funcţie în februarie 2009.

Procurorii susţin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea, în sediul PNL.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Sebastian Ghiţă anunţă că a făcut o plângere penală pe numele fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi

Fostul deputat, Sebastian Ghiţă, a declarat la România TV că a făcut o plângere penală pe …