Acasa Economic Campania de colectare selectivă (I)

Campania de colectare selectivă (I)

2 min read
0
0
171

Colectarea selectivă este una dintre etapele esenţiale ale unui management modern al deşeurilor menajere, în vederea transformării lor în produse utile. Aproape toate materialele care intră în compoziţia deşeurilor, precum hârtia, sticla, ambalajele din plastic sau cutiile metalice, pot reprezenta obiectul procesului de colectare selectivă şi apoi de valorificare.

Colectarea selectivă presupune a împărți deșeurile pe categorii, ca mai apoi acestea să fie aruncate în pubelele speciale, amenajate și inscripționate pentru diversele categorii. Astfel, deșeurile din HÂRTIE și CARTON trebuie depozitate în containerele ALBASTRE, cele din PLASTIC și METAL trebuie depozitate în containerele GALBENE, iar cele din STICLĂ trebuie depozitate în containerul VERDE, pentru a fi ulterior transportate la centrele de reciclare unde vor fi eficient valorificate.

Golirea containerelor destinate deșeurilor reciclabile se face în fiecare zi, după un program stabilit împreună cu operatorul de salubritate S.C. ROSAL GRUP S.A. – punct de lucru Ploiești, astfel :

– luni și marți  – deșeurile provenite din plastic și carton (containerele galbene),

– miercuri și joi – deșeurile din hârtie și carton (containerele albastre),

– vineri – deșeurile din sticlă (containerele verzi).

Acest program poate suferi modificări în funcție de gradul de încărcare al containerelor.

Deșeurile astfel colectate sunt apoi sortate pe categorii și reintroduse în circuitul economic prin reciclarea de către agenții economici specializați.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Economic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Război politic pentru amânarea alegerilor parlamentare

O lege trecută de CCR și aflată pe masa președintelui spre promulgare ar putea să dea pest…