Acasa Social Campania „Fii la tine-n ţară la fel ca afară” pentru colectarea echipamentelor electronice vechi, la Ploiești

Campania „Fii la tine-n ţară la fel ca afară” pentru colectarea echipamentelor electronice vechi, la Ploiești

3 min read
0
0
140

Primăria Municipiului Ploieşti, Regia Autonomă de Servicii Publice şi Asociaţia ECOTIC organizează prima ediţie a campaniei „Fii la tine-n ţară la fel ca afară”, în perioada 23-28 martie 2020.
Acţiunea se desfăşoară la nivel naţional, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi are ca scop principal conştientizarea cetăţenilor asupra colectării corecte a echipamentelor electronice vechi.
Astfel, în perioada mai sus amintită, municipalitatea ploieşteană le recomandă ploieştenilor să predea corect, spre reciclare, deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) pe care le deţin, urmând ca, fiecare persoană care predă astfel de deşeuri, între 20 – 39 kg cumulate, să primească un tichet cadou de 10 RON. Pentru deşeuri DEEE, între 40 – 59 kg cumulate, cetăţenii vor primi un tichet cadou de 20 RON, iar pentru 60 kg cumulate de deşeuri DEEE se va elibera un tichet cadou de 30 RON.
Cetăţenii care vor preda DEEE-uri, între 5 – 19 kg cumulate, vor fi înscrişi automat la o tombolă, având şansa de a câştiga produse electrocasnice noi.
Punctele temporare de colectare a acestui tip de deşeuri vor fi amplasate, la nivelul municipiului Ploieşti, în următoarele zone:
– Complex Nord (de vineri până sâmbătă, între 10:00 şi 16:00);
– în faţa Halelor Centrale (de vineri până sâmbătă, între 10:00 şi 16:00).
Totodată, facem precizarea că, în cadrul acestei campanii, ploieştenii pot beneficia de serviciul gratuit de preluare de la domiciliu a DEEE-urilor mari şi voluminoase, apelând numărul 0244933.
Această campanie este prima dintr-o serie de campanii în judeţul Prahova, menite să asigure puncte de colectare cât mai aproape de cetăţeni.

Următoarele campanii se vor desfăşura după cum urmează:
– Ploieşti 25 – 30 mai 2020
– Ploieşti 28 septembrie – 3 octombrie 2020

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

700 de posturi scoase la concurs, din sursă externă, în vederea încadrării ca poliţist de penitenciare

Vă informăm că 41 de unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor scot l…