Acasa Diverse Când a auzit că normele europene interzic bautura „pe caiet”, un român a leşinat la bufet

Când a auzit că normele europene interzic bautura „pe caiet”, un român a leşinat la bufet

4 min read
0
0
81

După ce a dormit până după prânz, profitând că este sfârşit de săptămână, Petrică Rudotel, 31 de ani, s-a trezit cu un singur gând… Astfel se face că s-a dus direct la bufetul satului să servească o tărie la bidon. Culmea, când și-a cerut porția, televizorul, cocoțat pe perete, a anunțat grav: „…conform normelor europene, este interzis consumul de băuturi alcoolice pe caiet”.

Surprins de această veste, bietul om s-a prăbuşit cu masă cu tot, intrând în coma profundă. Întrucât apelurile la 112 s-au dovedit că sunt zadarnice, consătenii și-au consultat telefoanele, în speranța că au numărul de telefon al lui Arafat.

Doi consăteni au descoperit că au numărul lui Arafat, dar nu cel al lui Raed, ci al lui Yasser Arafat. Conțăranii lui Petrică au fost dezamăgiți să afle că nici măcar Yasser nu-i mai poate lua în seamă, întrucât s-a autoasasinat, „eliberând” Palestina.

Fiind băiat isteț, că avea de-a face cu fraieri, barmanul a întrebat cine are numărul de telefon al soției lui Petrică, ca și cum el nu-l avea. Chiar dacă intrase în comoție cerebrală și nu mai putea vorbi și nici să se miște controlat, Petrică părea surprins că tot satul știa telefonul soției sale. Sau cel puțin așa părea din zvârcolirile lui.

Unicul taximetrist din sat s-a scăpat la băutură și a spus că a lăsat-o la solar. Nimeni nu l-a crezut, deoarece singurul solar din sat era cel al lu` tanti Leana, a lu` Gheorghiță, care planta cânepă sperând să iasă etamină sau măcar un goblen. Întrucât nu i-a ieșit, vindea cânepa la legătură celor care vroiau alt gust la ciorbă.

Ulterior, în urma investigaților făcute de șeful de post, cu sprijinul preotului din localitate, nevasta lui Petrică a fost descoperită făcând plajă.

Avizi după acest subiect, paparazii locali ne-au trimis o poză:

beata

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Diverse

Lasă un răspuns

Check Also

Jandarmeria din Ploiești trimisă la… casat

Potrivit unei note informative a Executivului, privind proiectele de acte normative care a…