Acasa Politică Când e să ai timp, ignorând situația actuală: Legea Poliţiei Române a fost modificată

Când e să ai timp, ignorând situația actuală: Legea Poliţiei Române a fost modificată

2 min read
0
0
169

Senatul a adoptat marţi, în calitate de for decizional, propunerea legislativă a social-democratului Tit-Liviu Brăiloiu de modificare a Legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prin care se stabileşte că şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) este numit de ministrul de Interne, şi nu de premier, cum este prevăzut în forma în vigoare a actului normativ.

Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă pe 27 noiembrie 2019, iar Senatul a adoptat-o, marţi, cu 91 de voturi „pentru” şi 43 „împotrivă”.
Potrivit legii în vigoare „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Afacerilor interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor”, iar prin modificarea art. 8 de către Senat, actul normativ prevede că „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, numit de ministrul Afacerilor Interne’.
Propunerea legislativă mai stabileşte că „în cazul instituirii stării de urgenţă ori al unor situaţii excepţionale în care este afectată grav ordinea publică, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine IGPR”, iar în stare de urgenţă „Poliţia locală, în totalitate sau numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, îşi va desfăşura activitatea în subordinea IGPR”.
Şedinţa de plen de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor lucrând de la distanţă. Votul a fost dat telefonic, la fel ca în şedinţele de plen din săptămânile trecute.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Salariul minim diferențiat pentru angajați, în funcție de pregătirea profesională

Parlamentul a adoptat miercuri o lege inițiată de 37 de parlamentari de la toate partidele…