Acasa Politică Când țara geme, aleșii își fac de lucru: fumatul în maşina personală ar putea fi interzis

Când țara geme, aleșii își fac de lucru: fumatul în maşina personală ar putea fi interzis

2 min read
0
0
43

Fumatul ar putea fi interzis în maşina personală în prezenţa persoanelor minore şi a femeilor însărcinate, potrivit unui amendament la proiectul de lege privind piaţa tutunului.

„Se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, precum şi în autovehiculele în care se află minori sau femei însărcinate”, precizează amendamentul care a primit deja avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor.

Având în vedere expunerea crescută la substanţele toxice din fumul de tutun în condiţiile restrictive din punct de vedere al ventilaţiei specifice autovehiculelor, precum şi imposibilitatea minorului şi a fătului de a se apăra în faţa acestei agresiuni, este datoria morală şi legală a adulţilor de a-i proteja, se arată în motivarea amendamentului.

În lipsa altor propuneri cu adevărat viabile pentru protecția socială, putem spune că aleșii se gândesc la viitorul țării, chiar dacă prezentul lasă de dorit!

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Check Also

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua o anchetă la Complexul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Ploieşti

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua o anchetă cu privire la posibile v…