Acasa Social Castanii de pe Bulevardul Independenței au început să cedeze. ANM a emis noi atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului – (FOTO)

Castanii de pe Bulevardul Independenței au început să cedeze. ANM a emis noi atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului – (FOTO)

7 min read
0
0
146

Arborii de pe Bulevadul Castanilor, vechi de peste un secol, au început să se usuce pe zi ce trece. În ultimul timp, Societatea de Gospodărire Urbană Ploiești a scos castanii uscați și rădăcinile celor care au fost tăiați de pe Bulevardul Independenței din Ploiești, în locul acestora fiind plantați puieți de castani, astfel încât Bulevardul Castanilor, un simbol al municipiului, să fie „întinerit”.

Totuși, castanii continuă să se rupă fiind un pericol pentru cetățeni. Arborii încă nu au fost „toaletați”, așa cum ar fi fost normal. Astăzi, din cauza vântului puternic, o crengi mari de copac s-au rupt, blocând Strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, paralelă cu Bulevardul Independenței, în zona restaurantului Bistro Deluxe

Bulevardul Independenței, cunoscut și ca Bulevardul Castanilor, este unul din cele mai importante bulevarde din Ploiești, fiind principala arteră care leagă centrul orașului (Piața Victoriei) de partea de sud a acestuia (Piața 1 Decembrie 1918).

După ridicarea Gării de Sud, autoritațile ploieștene au fost nevoite să construiască un bulevard care să o lege de centrul orașului. În anul 1871, primarul Ioan Philiu a format o comisie care urma să decidă traseul noii artere iar în ianuarie 1872 membrii comisiei respective au stabilit pe unde va trece bulevardul. Noul bulevard urma să pornească din fața Gării de Sud și să ajungă in centrul orașului, având două ronduri, denumite mai târziu ”La Eliseu” (cel dinspre gară) și ”La Statuie” (cel dinspre centru). Bulevardul Independenței a fost finalizat în timpul primarilor C. T. Grigorescu (1877-1883) și Radu Stanian (1883-1888).

La început, strada a fost pavată cu piatră cubică. Pe marginea străzii s-au plantat castani, s-au montat felinare cu gaz, iar în 1897, la rondul dinspre centru a fost amplasat Monumentul Vânătorilor care se află momentan în Piața 1 decembrie 1918. Bulevardul a fost una dintre primele străzi iluminate electric.

În 1906, familia regală a sosit la Ploiești, iar pe bulevard s-a instalat o tribună de unde Regele Carol I a admirat parada militară, printre care și Regimentul 4 Roșiori, în frunte cu viitoarea Regina Maria.

In perioada comunistă, Bulevardul Independenței s-a numit Bulevardul Gheorghe Gheorghiu – Dej, tot aici având loc și paradele de 1 mai și 23 august. Cei ce participau la parade se adunau la Gara de Sud și parcurgeau bulevardul, trecând prin fața tribunei oficiale aflate la rondul ”La Statuie”.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce vor viza cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, iar în noaptea de duminică spre luni şi pe parcursul zilei de luni (2 aprilie) local şi Oltenia şi Transilvania.
Potrivit meteorologilor, până duminică la ora 21:00, local în Banat, Crişana, Transilvania, Oltenia şi Maramureş vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 45 – 55 kilometri/oră şi, temporar, 60 – 65 kilometri/oră. La munte, la peste 1.500 de metri altitudine, rafalele vor depăşi 80 – 100 kilometri/oră.
Va ploua în regiunile nord-vestice, unde vor continua să se acumuleze cantităţi de apă de 10 – 15 litri/metrul pătrat, precum şi la munte. Excepţie va face zona montană înaltă, unde precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, în intervalul 1 aprilie, ora 15:00 – 2 aprilie, ora 21:00, în cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, iar în noaptea de duminică spre luni (01/02 aprilie) şi pe parcursul zilei de luni (2 aprilie) local şi în Oltenia şi Transilvania vor fi intensificări temporare ale vântului cu viteze de peste 45 – 55 km/h.
În plus, în perioada 1 aprilie, ora 21:00 – 2 aprilie, ora 21:00, va fi Cod galben de vânt puternic în cea mai mare parte a zonei de munte, vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 55 – 65 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 de metri rafalele vor depăşi 80 – 100 km/h, unde în cursul nopţii de duminică spre luni (01/02 aprilie) temporar va ninge.

Marcian L.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Check Also

Echinocţiul de toamnă: Toamna astronomică a început duminică, la ora 4.54

Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea…