Acasa Opinii CEI CARE NU-ȘI AMINTESC TRECUTUL SUNT CONDAMNAȚI SĂ-L RETRĂIASCĂ!

CEI CARE NU-ȘI AMINTESC TRECUTUL SUNT CONDAMNAȚI SĂ-L RETRĂIASCĂ!

6 min read
0
0
36
În spatele lumii, ascuns de ochii oamenilor de rând, un grup malefic vrea să conducă destinele tuturor ființelor de pe planetă, înaintează în tăcere și cucerește teritoriul libertățiilor personale, reducând spiritul interior și comparându-l cu un produs. Acest clan se întâlnește în secret, cu ușile închise, anihilând dreptul de decizie care aparține doar unuia dintre noi.
Omul trebuie să devină lup cu față de om. Sunt prădători autentuci, pe care nimeni și nimic nu i-a putut opri niciodată când au vrut să-și atinga țelul: dominația întregii lumi. Acest clan nu urmărește banii, deoarece aceștia sunt deja în mâinile lor, ci doar puterea de a obține controlul absolut asupra tuturor, noi fiind pentru ei doar niste sclavi, iobagi fără lanțuri vizibile, dar legați de sistemul ideologic, economic și cultural atroce care ne-a fost impus prin false lozinci democratice. Acest clan poartă, azi, un război mut pe pamântul occidental, unde spiritul omului liber e iremediabil îngopat în catacombele închise, gestionate printr-un sistem de muncă, de consum, planificat și telecomandat în chip inteligent de aceste umbre murdare. Aceasta este versiunea sclaviei, în care poporul continuă să fie în serviciul acestor umbre ce domină, iar oamenii nu sunt conștienți că fac un serviciu acceptând acest sistem care duce spre globalizare. Treptat, aceste  umbre construiesc o lume fără națiuni și frontiere, aceste rezultate sunt reale azi: modelul este implantat cu forță și unii nu văd ca ne îndreptăm spre un totalitarism global, sun guvern impus dictatorial, armele fiind minciuna și manipularea datelor și evenimentelor, controlând populatia care trăiește într-o stare de frică, nefericire și neliniște interioară.
Azi, lumea e guvernată de umbre și personaje ghidate la care ochii nu ajung să străpungă cortina și nici nu are dreptul să-și închipuie ce se ascunde în spatele scenei pe care are loc spectacolul politic internațional: acolo există organizații secrete care colaborează în instaurarea Noii Ordini Mondiale. Expresia este veche, ea apare pe bacnota de un dolar american, iar în zilele noastre se referă la o nouă lume globalizată. Umbrele au adoptat-o conștient de la Illuminati din Bavaria, un ordin secret fondat în 1776, care urmărea să preia controlul total al planetei. Acest clan nu este o instituție secretă unică, dar prin raza sa de acțiune, cât și prin identitatea membrilor și dimensiunile obiectivelor lor, este cea mai ambițioasă dintre toate, fiind alianța secretă cea mai extinsă de pe planetă. Au izbutit să-și țină în umbră adevaratele țeluri oculte, printr-un ansamblu de mecanisme orchestrat cu cea mai mare grijă, stimulat de mass-media, utilizând propaganda, dezinformarea, secretul și trecerea sub umbra fabricată de clan.
Majoritatea oamenilor nu bănuiesc până unde ajung rețelele acestora, iar cei care cred în influența lor nu vor putea din cauza creierelor spălate. Nu trebuie sa ne descurajăm, lumea e a noastră, dar din cauza fricii noastre victoria va fi a lor și noi supușii.
Trebuie să oprim interesele Cartelului caree aduc doar moarte și distrugere, prin sacrificarea a milioane de vieți. Nu uitați că au murit degeaba 100 de milioane de oameni în cele două războaie mondiale, oameni care au luptat pentru democrație.
Azi, acționarii Cartelului au privat oamenii de drepturile lor democratice ce sunt impuse de la Bruxelles. Daca puterea nu este în mâna popoarelor, democrația devine dictatură. (va urma)      Toni SAVU
Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Opinii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…