Acasa Parlamentare 2016 CNA: Campania pentru alegerile parlamentare va fi „pe bani”

CNA: Campania pentru alegerile parlamentare va fi „pe bani”

2 min read
0
0
12

Candidaţii vor avea timp de antenă contra-cost în cadrul emisiunilor electorale (de promovare) realizate de radiodifuzorii privaţi, iar aceştia trebuie să facă publice tarifele, potrivit unui Proiect de Decizie al CNA care intră în dezbatere publică timp de 15 zile, începând din 21 septembrie.

Potrivit agenţiei Mediafax, Proiectul de Decizie privind regulile de desfăşurare şi reflectarea în audiovizual a campaniei electorale din anul 2016 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului va fi publicat miercuri, 21 septembrie, pe site-ul CNA (www.cna.ro), unde va sta în dezbatere publică timp de 15 zile.

„Astăzi am adoptat Proiectul de decizie privind reflectarea campaniei electorale în audiovizual. Este un Proiect de Decizie care defineşte mai clar decât în trecut emisiunile electorale, modul de alocare a timpilor de antenă pentru competitorii electorali, partide şi candidaţi”, a declarat pentru sursa citată vicepreşedintele Consiliului, Răsvan Popescu.

„Un lucru bun, cred eu, este că insistăm pentru publicarea tarifelor pentru timpii de antenă. Acestea trebuie să fie aceleaşi pentru toţi, aşa cum spune legea”, a subliniat Popescu.

Alegerile Parlamentare din acest an vor avea loc pe 11 decembrie.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Parlamentare 2016

Lasă un răspuns

Check Also

Matiz incendiat in urma unui accident pe A2

Accident aseară pe Autostrada Soarelui. Un autoturism marca Matiz în care se aflau 3 perso…