Acasa Cultură CONCERT SIMFONIC DEDICAT ZILEI NAȚIONALE ȘI CENTENARULUI MARII UNIRI

CONCERT SIMFONIC DEDICAT ZILEI NAȚIONALE ȘI CENTENARULUI MARII UNIRI

4 min read
0
0
43

În an Centenar, Filarmonica ploieșteană vă invită să sărbătorim împreună Ziua Națională și Marea Unire de la 1918. Aflată sub bagheta dirijorală a maestrului Radu Postăvaru, orchestra simfonică o va avea alături pe violonista Simina Croitoru.

Vă așteptăm sâmbătă, 1 decembrie 2018, de la ora 19.00, cu un program special: Concertul pentru vioară și orchestră de Dumitru Capoianu, „Cântarea Basarabiei” – poem simfonic pentru cor bărbătesc şi orchestră de Paul Constantinescu şi „Poema Română” op.1 de George Enescu. În aceeaşi zi va debuta pe scena „Ion Baciu” Corul Filarmonicii Paul Constantinescu – dirijor Eduard Dinu.

Dirijorul Radu Postăvaru s-a manifestat ca un veritabil talent precoce, dirijând prima dată la vârsta de cinci ani. A studiat mai întâi pianul la Liceul de Muzică „Octav Băncilă” din Iași, pentru a deveni apoi student al secţiei de Compoziţie a Conservatorului George Enescu din aceeași localitate și, din 1990, al clasei de Compoziţie-Muzicologie-Dirijat Orchestră din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din București, unde i-a avut îndrumători, printre alţii, pe Dan Constantinescu și pe Horia Andreescu. Pasionat de arta dirijorală, Radu Postăvaru a urmat, după terminarea studiilor, cursuri de măiestrie artistică în Germania, cu profesorul Olaf Koch de la Musikakademie din Berlin, în paralel începând să dirijeze Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Halle.

Născută la Bucureşti în 1990, într-o familie de muzicieni, Simina Croitoru s-a dovedit de foarte tânără un talent ieşit din comun. Îndrumată de părinţii săi Ioana şi Gabriel Croitoru, la vârsta de şapte ani cucereşte premiul I la concursurile internaţionale „George Georgescu” de la Tulcea şi „Citta di Stressa” din Italia. Elevă a liceului de muzică „George Enescu” din Bucureşti la clasa profesoarei Carmen Runceanu, Simina Croitoru obţine premiul I la toate Olimpiadele şi concursurile naţionale la care a participat („Paul Constantinescu”, Ploieşti, 1997, „Sigismund Toduţă”, Cluj-Napoca, 1998, „Garabet Avachian”, Bucureşti, 2002, „Lira de Aur”, Suceava, 2003, „Mihail Jora”, Bucureşti, 2005), precum şi la numeroase concursuri internaţionale („Jeunesses Musicales”, Bucureşti, 1999, „Rovere d’Oro”, San Bartolomeo, 2003, „W.A.Mozart”, Târgovişte, 2004, „Cornelia Bronzetti”, Câmpina, 2005 etc.).

Biletele, în valoare de 20 lei (întreg), 15 lei (pensionari) și 5 lei (elevi/studenți) pot fi achiziționate de la casa de bilete a Filarmonicii, de la Agenția Teatrală sau online, de aici: https://filarmonicaploiesti.ro/…/concert-simfonic-dedicat-…/

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

De mâine, și magistrații ploieșteni vor trece la forme de protest

Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Ploieşti, întrunită astăzi, ca urmare a s…