Acasa Justiție CSM amână pentru luna ianuarie discutarea acţiunilor disciplinare împotriva Laurei Kovesi

CSM amână pentru luna ianuarie discutarea acţiunilor disciplinare împotriva Laurei Kovesi

7 min read
0
0
12

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru 23 ianuarie 2019, discutarea a două rapoarte întocmite de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi. O acţiune similară a fost declanşată şi în cazul lui Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA, pentru „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”, constând  în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65  alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală”.
Potrivit Inspecţiei Judiciare, una dintre abaterile disciplinare se referă la manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. În cadrul unei şedinţe de lucru, fosta şefă a DNA ar fi avut astfel de manifestări, aşa cum rezultă din înregistrări audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017.
„În concret, procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare ‘cu miniştri’, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, arăta IJ.
De asemenea, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi un dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, susţinea Inspecţia Judiciară.
Acţiunea a vizat şi „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”. Prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv ‘laşi’, ‘bârfitori’, ‘infractori’, făcând cunoscut acestora faptul că ‘există deja un cerc de suspecţi’, cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat, explica IJ.
Al doilea raport al Inspecţiei Judiciare susţinea că Laura Kovesi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul DNA Ploieşti, care constituiau probe într-un dosar care îi viza pe membrii familiei Cosma.
În februarie, DNA a dat publicităţii un comunicat de presă, în care era redată transcrierea unor convorbiri purtate de persoane din anturajul fostului deputat Vlad Cosma la sediul DNA Ploieşti. Potrivit DNA, persoanele respective au cerut procurorilor să facă demersuri astfel încât să-i creeze o situaţie juridică favorabilă lui Vlad Cosma şi tatălui său, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Jandarmeria din Ploiești trimisă la… casat

Potrivit unei note informative a Executivului, privind proiectele de acte normative care a…