Acasa Cultură De ce și pentru cine scriem

De ce și pentru cine scriem

7 min read
0
0
200

În vremea comuniștilor, ca să publici un volum era obligatoriu ca el să conțină scrieri despre superioritatea comuniștilor sau cel puțin despre putreziciunea capitaliștilor. Dacă era vorba de poezii, nu scăpai fără să îl omagiezi pe cârmaci sau s-o preamărești pe tovarășa savant de renume mondial. Dacă erai de-al lor, ți se permitea să mai scapi și câte-o săgeată contra – vezi cazurile de notorietate Adrian Păunescu și Eugen Barbu.
Marea ispravă era să publici cărți în care să apară câte-un „motan Arpagic”. Lumea se bătea pe ele și nimeni nu înțelegea cum au trecut de cenzură. Așa se face că diverse „opere” și pseudo-opere vindeau tiraje imense față de ceea ce înseamnă astăzi un tiraj obișnuit.
Scriitorii din vremea lui Ceaușescu trăiau din scris, ceea ce astăzi aproape că nu se mai poate imagina. Eugen Barbu, Corneliu Leu, Fănuș Neagu, Geo Dumitrescu și câți alții o duceau ca-n sânul lui Avraam, huzureau pe la casele de creație din Sinaia, primeau salarii de pe urma unor sinecuri pe la revistele literare, prin uniuni și asociații și când le venea lor mai bine mai scoteau câte un volum.
Pentru cine scriau oamenii ăștia? În primul rând pentru a câștiga bani și a rămâne pe pozițiile lor de putere. La vremea aia, un scriitor în solda comuniștilor îți putea rezolva o problemă oricât de complexă cu un simplu telefon la partid. Dar ca să poată face asta, el trebuia să mai și scrie. Și acolo, în scriiturile lui, trebuia să proslăvească. Aș spune că literatura multor scriitori dinainte de 89 era pentru partid. Nimeni, absolut nimeni nu putea ignora partidul în scrierile lui. Până și Nichita Stănescu a fost nevoit să scrie texte precum cel apărut în Scânteia din 18 octombrie 1971: „Cum era și firesc, «tezele din Iulie», cum au fost botezate, au stîrnit o înaltă efervescență de gîndire și în rîndurile scriitorilor. Ele reprezintă expresia consecvenței partidului nostru, expresia aprofundării permanente a teoriei marxist-leniniste în destinul României de azi.“
Sistemul s-a schimbat. Acum poți publica absolut orice. Problema e că nu se mai bate nimeni pe cărțile tale. Știu din proprie experiență ce înseamnă să te ocupi de unul singur de vânzarea tirajelor, care în general nu sar de 200 de exemplare. Știu ce înseamnă să faci contract de difuzare cu un lanț de librării cum e „Cărturești”, să livrezi exemplarele și să nu-ți vezi banii niciodată. Știu ce înseamnă să nu primești cărțile la timp de la editură, cu toate că tu ți-ai achitat obligațiile întocmai și la timp. Știu, pentru că am luat contact cu ea, ce înseamnă lipsa de profesionalism a celor către care te îndrepți cu dorința de a publica.
Așa că se pune întrebarea: de ce mai scrii? Și mai ales pentru cine?
Recent am găsit un răspuns: nu scrii ca să vinzi, ci ca să dăruiești. Am simțit asta când m-am întâlnit întâmplător cu Mircea Cărtărescu și, tot întâmplător, aveam la mine câteva exemplare din ultimul meu volum de poezii, „Numere prime”. Mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat dacă acceptă să-i dăruiesc cartea. A primit-o cu plăcere și mi-a spus că o carte frumoasă. Un obiect frumos, desigur, pentru că nu apucase să citească niciun rând.
Atunci am simțit că pentru astfel de momente merită să mergi mai departe. Nu pentru ca volumele tale să adaste luni și luni de zile pe cine știe ce rafturi ale unor librării, ci pentru ca să le poți face cadou cuiva care știi că le-ar putea prețui cu adevărat.

Raul Sebastian Baz

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

A fost confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. Senatul ar putea vota propunerea care prevede acordarea unei pensii copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu COVID-19

Ministerul Sănătății a confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în râ…