Acasa Politică Deputatul Roberta Anastase semnalează poluarea din municipiul Ploiești

Deputatul Roberta Anastase semnalează poluarea din municipiul Ploiești

4 min read
0
0
13

Poluarea resimţită la nivelul Municipiului Ploieşti şi a zonelor limitrofe şi situaţia drepturilor salariale ale angajaţilor Caselor de Cultură din judeţul Prahova sunt două dintre problemele sesizate de către deputatul Roberta Anastase în cadrul sesiunilor dedicate întrebărilor şi interpelărilor adresate membrilor Guvernului, în luna februarie. Prin intermediul acestor demersuri, deputatul prahovean încearcă să menţină trează atenţia factorilor de decizie şi execuţie asupra problemelor reale ale ploieştenilor.
În plan legislativ, în luna februarie activitatea parlamentară a doamnei deputat Roberta Anastase s-a concentrat, în mare parte, pe dezbaterile desfăşurate în cadrul şedinţelor de plen ale Camerei Deputaţilor şi a comisiilor de specialitate.
Efectele dezastruoase ale trecerii contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului precum şi situaţia critică în care se află învăţământul românesc au fost temele centrale ale celor două moţiuni simple, iniţiate de Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal împotriva Ministrului muncii – Lia Olguţa Vasilescu şi a Ministrului Educaţiei Naţionale – Valentin Popa.
Tot în luna februarie, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre a fost gazda Atelierului de lucru cu tema „Stadiul actual şi perspectivele în domeniul politicilor adresate promovării coeziunii sociale în zona Mării Negre”, organizat în data de 20 februarie 2018, la Palatul Parlamentului.
Lucrările atelierului au fost deschise de doamna deputat Roberta Anastase, Preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre şi Vicepreşedinte al APCEMN. În cadrul alocuţiunii sale, doamna Anastase a pledat pentru întărirea unităţii şi coeziunii acţiunilor statelor aflate sub cupola APCEMN.
În materie de diplomaţie publică parlamentară, în luna februarie activitatea doamnei deputat Anastase a urmat două coordonate principale şi anume: participarea, în calitate de Vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, la cea de -a 17-a Reuniune a Adunării Parlamentare a OSCE, organizată la Viena (22-23 februarie) şi la deschiderea lucrărilor celei de-a 12-a Sesiuni plenare a Adunării Parlamentare a Mediteranei, organizată la Palatul Parlamentului în data de 15 februarie.
Departament Comunicare Birou Parlamentar
Roberta Alma Anastase

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Check Also

ÎCCJ sesizează CCR într-un dosar care îl vizează pe Sebastian Ghiță

Un complet de la Instanţa supremă, care judecă dosarul în care fostul deputat Sebastian Gh…