Acasa Eveniment DIICOT și Poliția Română au participat la o acțiune internațională împotriva cărăușilor de bani; prejudiciul – aproximativ 31 milioane euro

DIICOT și Poliția Română au participat la o acțiune internațională împotriva cărăușilor de bani; prejudiciul – aproximativ 31 milioane euro

5 min read
0
0
28

Procurorii DIICOT – Structura Centrală și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice au participat la o acțiune internațională împotriva cărăușilor de bani, prejudiciul cauzat prin tranzacții în care au fost implicate astfel de persoane fiind de aproximativ 31 de milioane de euro.

Potrivit unor comunicate de presă transmise, marți, de DIICOT și IGPR, în urma unei acțiuni internaționale organizate în perioada 20 — 24 noiembrie de autoritățile din 26 de țări, cu sprijinul Eurojust, Europol și European Banking Federation, împotriva cărăușilor de bani (Money Mules), 159 de persoane au fost arestate pe teritoriul Europei, au fost identificați 59 de recrutatori/organizatori, precum și 766 de cărăuși de bani, 409 dintre aceștia fiind audiați de către autoritățile de aplicare a legii.

„Cărăușii de bani (money mules) sunt persoane recrutate de diferite grupuri criminale organizate ca intermediari în activitatea de spălare a banilor, aceștia fiind folosiți pentru a primi și a transfera în conturi bancare fonduri obținute în mod ilegal. Cu ajutorul băncilor participante și al partenerilor din sectorul privat, au fost raportate 1.719 tranzacții financiare în care sunt implicați cărăuși de bani, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 31.000.000 de euro. 90% din tranzacțiile financiare de mai sus au fost efectuate după obținerea ilegală a unor sume de bani prin comiterea unor infracțiuni din sfera criminalității informatice (phishing, CEO Fraud, Business Email Compromise, fake sales). De asemenea, în schema de spălare a banilor a fost observată o creștere a tranzacțiilor cu monede virtuale (Bitcoin)”, arată sursele citate.

Anchetatorii precizează că această acțiune la care au participat autorități din Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Marea Britanie și Statele Unite le Americii reprezintă continuarea unui proiect care se desfășoară în cadrul European Multidisciplinary Platform Against Criminal Threats — Cybercrime, Payment Fraud Operational Action Plan.

„La nivel național, procurorii DIICOT — Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au efectuat opt percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal în care a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 200.000 de euro. Totodată, în cadrul a nouă dosare penale au mai fost identificați 49 de cărăuși de bani și un recrutator, stabilindu-se faptul că, prin diferite metode (phishing, tranzacții financiare ilegale, oferte vânzări online fictive), au fost fraudate 141 de persoane, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 400.000 de euro”, se precizează în comunicatele menționate.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Check Also

niMicul „terorist” care a amenințat cu bombe la Spitalul Judeţean şi la un supermarket din Ploiești, reținut de polițiștii prahoveni

Un bărbat, de 34 ani, din Câmpina, este principalul suspect al ameninţărilor cu bombă de l…