Acasa Social După 15 mai, reguli pentru călători, dar şi pentru angajaţii regiilor de transport public

După 15 mai, reguli pentru călători, dar şi pentru angajaţii regiilor de transport public

4 min read
0
0
205

Atât pentru călători, cât şi pentru angajaţii regiilor de transport public, vor exista noi reguli, din 15 mai. Toată lumea care urcă într-un autobuz, tramvai sau troleibuz trebuie să poate mască şi mănuşi, iar transportatorii trebuie să asigure condiţii de igienă stricte.

Pentru cei care se gândesc deja să ajungă la mare sau la munte, trenurile şi autocarele vor fi pregătite pentru noile condiții de călătorie.

Regulile de conduită, protecţie şi igienă au fost stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi sunt în dezbatere publică, dar vor fi tranformate în măsuri obligatorii pentru toată lumea. Măsurile vor deveni obligatorii pentru toată lumea după ce vor avea aprobarea finală a autorităţilor.

Transportul în comun se schimbă radical. Relaxarea restricţiilor aduce obligaţii şi pentru călători, şi pentru şoferi. Persoanele care circulă cu mijloacele de transport vor trebui în primul rand să poarte mască și să păstreze o distanță de minim un metru față de ceilalți călători.

Vor fi obligații și pentru transportatori. Numărul maxim de pasageri va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea de transport. În plus, vehiculelele vor fi curățate și dezinfectate la sfârșitul și la începutul fiecărei curse.

În cazul vehiculelor de transport cu cel puțin două uși, fie troleu, autobuz, autocar, tramvai sau metrou, călătorii pot urca doar pe uşa din faţă şi doar la coborâre le vor folosi pe celelalte. Şi la metrou, accesul se va face astfel încât călătorii să stea distanţaţi unii de alţii, inclusiv pe peroane şi în vagoane. Cel puţin un metru trebuie să existe între pasageri.

De asemenea, trenurile vor fi reamenajate pentru a păstra reguli de igienă şi distanţare. Nicio garnitură nu va mai avea vagon-restaurant, iar confortul în vagoanele de dormit şi cuşete va fi îmbunătăţit. Cu excepția familiilor, va fi permis doar accesul unui călător într-o cuşetă. Scaunele în vagoane vor fi marcate astfel încât să se păstreze distanța socială, iar în toatele trebuie să existe apă curentă, săpun și dezinfectant.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Noi focare de COVID-19 în Prahova

Două noi focare de COVID-19 au fost depistate de autorităţile sanitare prahovene la Spital…