Cultură Expoziţia temporară „145 de ani de la naşterea modernismului în sculptură – Constantin Brâncuşi” By Redactia Posted on 18/02/2021 1 min read 0 0 47 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Sub egida Consiliului Judeţean Prahova, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită vineri, 19 februarie 2021, ora 11.00, în sala Mică la vernisajul expoziţiei temporare „145 de ani de la naşterea modernismului în sculptură – Constantin Brâncuşi”. La 19 februarie 1876 se năştea la Hobiţa cel care avea să redefinească arta sculpturală prin purificarea formei şi reinterpretarea elementelor inconfundabile ale artei populare româneşti. Constantin Brâncuşi a dus în universalitate simbolistica românească prin desprinderea de „el însuşi”. De fapt, artistul se depărtează de model pentru a regăsi originea, începutul. Muzeul prahovean propune publicului un mod inedit de a cunoaşte operele lui Brâncuşi, şi anume prin intermediul cărţilor sau mărcilor poştale, pe scurt pe calea imaginii fotografice, pe care artistul a apreciat-o şi folosit-o de-a lungul carierei sale. Jocul luminii l-a atras, iar obiectivul foto l-a ajutat, fotografia fiind o altă pasiune a lui Constantin Brâncuşi. Amalia Nicoară