Acasa Justiție Florin Stanciu, directorul Penitenciarului de Femei Târgsor, în comedia „Greu de revocat 3”

Florin Stanciu, directorul Penitenciarului de Femei Târgsor, în comedia „Greu de revocat 3”

17 min read
0
0
3,480

Comisarul Florin Stanciu a fost revocat din funcția de director al Penitenciarului de Femei Târgșor, pe motiv de management defectuos, prin Ordinul Ministrului Justitiei nr 2726 din 10 iulie 2018. De fapt, era a doua revocare și, din motive misterioase, a revenit pe aceeași funcție, în același loc. Dacă organele abilitate să… abiliteze, Florin Stanciu ar trebui să intre în a treia revocare.

În anul 2011, luna martie, la inițiativa Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), comisarul Stanciu, pe atunci director al Penitenciarului Mărgineni, era sancționat cu schimbarea din funcție de către Ministerul Justiției, în subordinea căruia se află sistemul penitenciar. Florin Stanciu a contestat măsura disciplinară la Curtea de Apel București, însă judecătorii au menținut sancțiunea destituirii sale.

În 2006, Stanciu se prezenta la concurs pentru toate funcţiile de director de penitenciar vacante în jurul Bucureştiului (Jilava, Giurgiu, Mărgineni). Însă soarta îi e potrivnică şi obţine doar nota 3 (trei), fapt care nu-i temperează absolut deloc ambiţiile.

După jenantul eşec, în mandatul ministrului Chiuariu, Florin Stanciu este numit FĂRĂ CONCURS (sau, dacă doriţi, în pofida celui pe care tocmai îl picase) director al Penitenciarului Mărgineni pentru o lună şi un pic.

Pentru că nu a făcut faţă, la sfârşitul lui 2007, a fost numit tot FĂRĂ CONCURS, după cum era obiceiul, şeful Direcţiei Inspecţie din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) unde până în prezent s-a remarcat semnând un tabel şi participând la fenta de control a 11 penitenciare într-o singură zi.

Obișnuit și antrenat, în 2013, Stanciu a câștigat concursul organizat pentru un post de director la Târgșor. Însă, după sancțiunea primită în 2011, Stanciu nu ar fi putut participa la concurs. La condiții se preciza că eventualii candidați nu trebuie să fi fost destituiți în ultimii șapte ani și, respectiv, să nu se aibă sancțiuni disciplinare.

ProdDom (Asociația pentru Consolidarea Democrației și Protejarea Drepturilor Omului) consideră că odată cu participarea sa la concurs, Stanciu ar fi comis infracțiunea de fals, iar membrii comisiei care l-au numit ar fi suspecți de abuz în serviciu, conform ProDom. „Rezultă fără putință de tăgadă că sancțiunea disciplinară de revocare din funcția de conducere se radiază după împliniraea termenului de șapte ani. Rezultă că Florin Stanciu se află sub efectul sancțiunii disciplinare prevăzute de art 70 literea e din Legea 293/2004 și pe care de consecință opinăm că înscrisul cu nr 42553/DMRU/04.06.2013 atestă un fals, la poziția 13, îndeplinirea condiciilor de participare la concurs de către comisaru-șef de penitenciare Florin Stanciu”, se preciza în sesizarea ONG-ului.

Sesizarea asociației a ajuns, via Corpul de Control, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru a verifica dacă este vorba de vreo infracțiune. Între timp, din motive necunoscute încă, s-a cam pus batista pe țambal.

Mai mult, anul trcut, comisarul Stanciu dă Ministerul Justiției în judecată, Tribunalul Dâmbovița dând următoarea soluție: „Admite acțiunea în parte. Completează dispozitivul sentinței nr. 859/11 07.2019 pronunțată în dosarul nr. 567/120/2019 al Tribunalului Dâmbovița, în sensul că dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută, de director al Penitenciarului de femei Targșoru Nou. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale. Document: Hotarâre  1429/2019  03.12.2019.”

Comisarul comisarul şef Florin Stanciu a devenit celebru în presă, după ce s-a ales cu 5.000 de lei amendă şi cu suspendarea permisului de port armă. Poliţiştii dâmboviţeni l-au amendat după ce, într-o noapte din luna iunie 2013, din maşina lui au dispărut un pistol Glock de calibru 9 mm, două încărcătoare, precum şi suma de 7.000 de euro. La momentul respectiv, directorul penitenciarului s-a ales şi cu suspendarea dreptului de a mai deţine o armă, până la finalizarea cercetărilor. Încă de atunci, oamenii legii nu au exclus varianta ca directorul și-ar fi înscenat totul.

La vremea respectivă, a declarat că a intrat doar câteva minute în curtea unui prieten, timp în care i-a fost spartă maşina, dar surse apropiate anchetei susţineau că e vorba de curtea unei prietene, foarte apropiată de director, care ar şi deţine maşina cu care circula Stanciu, un Volkswagen roşu cu numărul de înmatriculare DB-07-FDA.

În 2006, a încercat, fără succes, să câştige concursul pentru ocuparea postului de director al Penitenciarului Mărgineni, fiind numit ulterior în acea funcţie. Un an mai târziu era numit, fără concurs, şef Direcţie Inspecţie Penitenciară în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). S-a întors ca director al Penitenciarului Mărgineni, de unde a fost destituit, în primăvara anului 2011, ca urmare a scandalului mediatic generat de evadarea unui criminal, Eugen Nicolae Galeş, condamnat pentru vătămare corporală, cercetat ca principalul suspect în două cazuri de omor.

Totodată, Direcţia Inspecţie din cadrul ANP a reţinut, printre altele, că directorul Florin Stanciu nu s-a implicat în cunoaşterea problematicii sectorului operativ prin controale responsabile şi repetate pentru a-şi forma propriile convingeri şi concluzii în vederea remedierii deficienţelor, dovedind o atitudine pasivă. Această abordare a condus la lipsa unei discipline în derularea activităţilor zilnice. Urmare a unor percheziţii desfăşurate simultan la Penitenciarul Poarta Albă şi Secţia exterioară Valul lui Traian, pe 10 martie 2011, s-au descoperit diverse arme confecţionate artizanal şi numeroase telefoane mobile. Astfel, Florin Stanciu a fost revocat din funcţia de conducere, prin dispoziţia ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, la propunerea conducerii ANP şi a fost numit într-o funcţie de execuţie. Revenea pe funcţia pe care a ocupat-o anterior numirii în funcţia de director, respectiv ofiţer în cadrul Serviciului Regim Penitenciar din cadrul Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Culmea, acum la butoane se află tot Cătălin Predoiu, și așteptăm o nouă abordare în cazul unui director revocat din funcție, dar aflat în aceeași funcție, în același loc, respectiv Penitenciarul Târgșor.

Florin Stanciu a fost numit în iunie 2012 director al Penitenciarului Târgşor, după ce, cu puţin timp înainte, picase testarea psihologică la concursul pentru ocuparea postului de şef Direcţie Inspecţie Internă în cadrul ANP. Deși, conform Ordinului 2478 din 2010 al Ministerului Justiţiei, art.3 alin. 4, se interzice participarea la concursuri pentru „ocuparea funcţiilor de director general, director general adjunct şi director de direcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi de director de unitate penitenciară” persoanelor care au fost eliberate din motive imputabile sau destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani.

Prin Ordinul Ministrului Justitiei nr 2726 din 10 iulie 2018Florin Stanciu a fost revocat din funcția de director al Penitenciarului de Femei Târgșor, pe motiv de management defectuos. Potrivit mediului online, managerul ar fi încercat o ajustare a viitorelor drepturi de pensie prin manipularea pontajelor în care apărea că ar fi lucrat în zilele de sâmbătă și duminică mai mult decât în restul săptămânii, speculând majorarea de 75% care s-a calculat la un salariu corespunzator functiei de director, plus un spor TBC.

Realitatea TV a difuzat detalii privind acest subiect, oferind inclusiv pontajele respective, iar Ministrul Justiției s-a autosesizat și a trimis un control. Se pare că unul dintre aspectele vizate, dincolo de faptul că pontajele erau umflate cu pompa, a fost acela că registrele de acces au suferit modificări, întrucât nu se potriveau nicidecum cu pontajele directorului. Lipsa aprobării șefului ierarhic, respectiv directorul general ANP, pentru prestarea muncii suplimentare, apare ca un simplu detaliu „neimportant”.

  • luna ianuarie 2018: 65 ore cu 75%, 11 ore spor TBC, 8 ore de noapte. 
  • luna februarie 2018: 58 ore cu 75%, 20 ore spor TBC. 
  • luna martie 2018: 72 ore cu 75%, 18 ore spor TBC.

Aveți, mai jos, pontajul, care miroase rău a abuz în funcție și fals respectiv uz de fals:

Stanciu ianuarie 2018

Stanciu februarie 2018

Stanciu martie 2018

Spre deosebire de ceilalti salariați, conform statutului special, managerii pot fi revocați din funcție fără o cercectare în comisia de disciplină, pe criterii care vizează managementul defectuos, pe baza unor verificări care sunt foarte complexe. Lista revocaților este foarte scurtă, dar lista cu cei revocați de două ori include un singur nume: Florin Stanciu.  Dupa prima revocare pe care a primit-o, s-a intamplat, insa, ceva extrem de ciudat pentru istoria sistemului nostru.

Pentru el, Florin Stanciu, Ministerul Justitie a dat o dispensă, în 2012, astfel încât deși fusese revocat dintr-o funcție de director, a primit undă verde să ocupe o altă funcție similară, concursul fiind, evident, o formalitate după un astfel de răspuns al MJ:

Sesizările, primite de-a lungul timpului de SNLP, au vizat în special atitudinea și limbajul utilizate în relația cu subordonații Nu o dată, SNLP a fost la un pas de a organiza acțiuni de protest în fața penitenciarului pentru că celelalte posibilități de acțiune fuseseră epuizate.

Deocamdată, noua conducere a Ministerului Justiției nu a luat vreo măsură în acest caz cusut cu ață albă. Așteptăm un răspuns pe adresa redacție@stirileproprahova.ro

 

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Șefa UPU Ploiești, infectată cu SARS-CoV-2

Situație gravă în rândul celor din linia întâi. Peste 3800 de medici, asistenți medicali, …