Acasa Sport Gheorghe Mulţescu revine pe banca Petrolului Ploiești

Gheorghe Mulţescu revine pe banca Petrolului Ploiești

2 min read
0
0
26

După înfrângerea drastică suferită, aseară, în meciul disputat pe terenul lui ACS ASU Politehnica Timişoara (0-3), Mugurel Cornăţeanu şi-a înaintat demisia din funcţia de antrenor principal al FC Petrolul Ploieşti.
Solicitarea tehnicianului a fost aprobată de către factorii decizionali ai formaţiei ploieştene, iar, în regim de urgenţă, s-au demarat discuţiile pentru numirea unui nou antrenor principal.
Astfel, în urma discuţiilor purtate de către Cristi Vlad, preşedintele Clubului FC Petrolul Ploieşti, cu antrenorul Gheorghe Multescu (67), s-a ajuns la un acord cu cel care se va afla, cu această ocazie, la cel de-al patrulea său mandat pe banca “galben-albaştrilor”, după cele din 2003-2004, 2012 şi 2014.
Experimentatul tehnician va semna un contract valabil până la finalul acestei ediţii de campionat, urmând să fie ajutat de către un staff alcătuit din Daniel Timofte (antrenor secund), Yuksel Yesilova (preparator fizic) şi Cătălin Mulţescu (antrenor cu portarii).
Bun (re)venit, Gigi Mulţescu!

În clasament, Petrolul este pe locul 5, cu 53 de puncte, fiind devansată de Sportul Snagov 59 p, Academica Clinceni 58 p, U Cluj 57 p, Chindia Târgoviște 57 p. Următorul meci al lupilor galbeni se va disputa pe 30 martie, pe Stadionul Ilie Oană, în compania ocupantei locului 3 din Liga II, U Cluj.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…