Acasa Social În ce condiții vor merge la școală elevii claselor a VIII-a și a XII-a din 2 iunie

În ce condiții vor merge la școală elevii claselor a VIII-a și a XII-a din 2 iunie

2 min read
0
0
185

Şcolile şi liceele se redeschid parţial, dar elevii și profesorii care au probleme de sănătate sau locuiesc cu persoane de peste 65 ani au interzis în clase. Institutul Național de Sănătate Publică a prezentat regulile după care vor învaţa elevii din anii terminali care revin la cursuri. 

Elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a sunt singurii care reiau orele în clase, din 2 iunie, pentru că au de pregătit Evaluarea şi Bacalaureatul. Vor mai participa timp de zece zile la cursuri după reguli noi, necunoscute până acum.

La ore au acces doar câte zece elevi și nu mai mult de trei ore, pe zi, cu pauze de zece minute între ore. Toți elevii vor purta măști de protecție, la fel și profesorii sau alţi angajaţii ai şcolilor.

Şi nimeni nu intră în clasă decât după dezinfectare şi verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37 de grade.

Este interzis accesul elevilor și profesorilor care au probleme de sănătate sau care locuiesc cu persoane de peste 65 de ani. Regulile de igienă şi protecţie sunt obligatorii şi la Examene. Evaluarea Națională începe pe 15 iunie, iar Bacalaureatul pe 22 iunie.

Pentru elevii care nu se pot prezenta la examene din motive medicale se caută soluţii dedicate: cel mai probabil vor susține testele acasă, sub supravegherea profesorilor. Detaliile vor fi anunţate în următoarele zile.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Noi focare de COVID-19 în Prahova

Două noi focare de COVID-19 au fost depistate de autorităţile sanitare prahovene la Spital…