Acasa Social În Prahova, activitatea didactică a fost reluată în 257 de unităţi şcolare şi structuri

În Prahova, activitatea didactică a fost reluată în 257 de unităţi şcolare şi structuri

4 min read
0
0
154

Prefectul judeţului Prahova, CRISTIAN IONESCU, şi inspectorul şcolar general al Inspectoratului Judeţean Şcolar Prahova, CONSTANTIN PISĂU, au efectuat, astăzi, 2 iunie 2020, o serie de verificări la câteva unităţi de învăţământ. Cei doi au dorit să se asigure că, odată cu reluarea activităţii didactice pentru elevii din clasele terminale, în vederea pregătirii examenelor naţionale, sunt înţelese şi respectate toate normele igienico-sanitare impuse în scopul prevenirii răspândirii şi infectării cu noul coronavirus, precizează un comunicat al Prefecturii.

Printre şcolile inspectate s-au numărat Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” din Ploieşti, Şcoala Gimnazială „H.M. Berthelot” din Ploieşti şi Liceul Tehnologic Agricol Bărcăneşti. La aceste trei instituţii didactice s-a constatat că normele impuse de contextul actual sunt respectate. Astfel, au fost marcate circuitele unice, la intrare în şcoli au fost amplasate covoaraşe cu dezinfectant, au fost afişate procedurile şi orarul elevilor de clasa a VIII-a şi a XII-a/a XIII-a.

Reamintim că la intrarea în unităţile didactice, elevii au obligaţia să se dezinfecteze pe mâini, să-şi arunce într-un coş, special amenajat, măştile cu care vin de acasă, primind în locul acestora unele noi pe care le vor purta pe toată durata programului şcolar, iar la plecare, acestea urmând a le fi înlocuite cu o nouă serie.

Precizăm faptul că în judeţul Prahova au ajuns peste 230.000 de măşti, de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care au fost deja distribuite şcolilor de către ISJ Prahova. Un nou stoc de măşti (aproximativ 250.000) este aşteptat să ajungă, în judeţul nostru, în pragul examenelor naţionale.

Tot la intarea în şcoli, elevilor li se măsoară temperatura de către un cadru medical. Şi sălile de clasă au trecut printr-o serie de schimbări înainte de a-şi primi elevii în perioada de pregătire. Băncile au fost distanţate şi numerotate.

În cazul elevilor care au optat să nu revină la şcoală, activitatea didactică se desfăşoară, în continuare, on-line.

În Prahova, activitatea didactică a fost reluată în 257 de unităţi şcolare şi structuri. La clasa a VIII-a, ISJ Prahova are în evidenţă 7543 de elevi, iar la clasele a XII-a/a XIII-a 6.348 de elevi.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Noi focare de COVID-19 în Prahova

Două noi focare de COVID-19 au fost depistate de autorităţile sanitare prahovene la Spital…