Acasa Cultură În urmă cu 30 de ani, „Deşteaptă-te, române!” devenea noul imn de stat al României

În urmă cu 30 de ani, „Deşteaptă-te, române!” devenea noul imn de stat al României

21 min read
0
0
171

La 24 ianuarie 1990, imediat după încheierea Revoluţiei din decembrie 1989, printr-un Decret-lege al CFSN, a fost adoptat noul imn de stat al României, „Deşteaptă-te, române!”, notează lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Versurile imnului naţional „Deşteaptă-te, române!” aparţin poetului şi publicistului Andrei Mureşanu. Născut la 16 noiembrie 1816, la Bistriţa, acesta a învăţat la şcoala săsească (1825-1826) şi la liceul călugărilor piarişti (1827-1832) din Bistriţa. Mai târziu, a urmat, la Blaj, cursuri de filosofie şi teologie, unde i-a avut profesori pe Timotei Cipariu şi Simion Bărnuţiu, fruntaşi transilvăneni ai revoluţiei paşoptiste. În 1838, colegul şi prietenul său George Bariţiu l-a chemat la Braşov, unde a fost institutor la şcoala românească condusă de acesta, apoi profesor de gimnaziu (până în 1849), notează „Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2005).
A participat la revoluţia de la 1848 din Transilvania şi a trecut în Muntenia, după înfrângerea ei, împreună cu Bariţiu. Întors la Sibiu, a fost numit funcţionar şi translator la buletinul oficial al guvernului.
Andrei Mureşanu a debutat cu versuri, fiind influenţat de poezia romantică franceză (Lamartine, în primul rând), dar şi de cea a poeţilor din Principate (Cezar Bolliac, Grigore Alexandrescu, I. Heliade-Rădulescu). A colaborat la „Gazeta Transilvaniei” şi la „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Alături de poezii semnate Sereţeanu şi Urziceanu sau, mai frecvent, Eremitul din Carpaţi, a publicat articole, istorioare, fabule în versuri, unele prelucrate după Schiller, Wieland, Burger, Herder, M.G. Saphir sau Kisfaludy, cele mai multe culese din revistele străine, fără indicarea autorului. Câteva fragmente din „Nopţile” lui Young transpuse spre sfârşitul vieţii au apărut postum. Pentru educaţia copiilor a tradus din germană „Icoana creşterii rele cu mijloace de a o face şi mai rea”, după Chr. F. Salzman şi Karl Han (1848). A colaborat cu articole la „Telegraful român” din Sibiu, iar în 1862 şi-a adunat versurile într-un volum, „Din poesiele lui Andreiu Mureşanu”, care a fost premiat de Astra.
Şi-a relevat vocaţia pentru poezia socială şi patriotică după 1843, cu „Glasul unui român”, şi mai ales la 1848, prin poezia „Un răsunet”, devenită repede imn popular. Poezia a circulat în epocă în formă manuscrisă fiind cântată de elevii lui Andrei Mureşanu de la gimnaziul romano-catolic din Cetatea Braşovului.
Mulţi dintre revoluţionarii moldoveni care s-au refugiat la Sibiu şi la Braşov, în urma înăbuşirii revoluţiei din Moldova (martie 1848), redactau, printre altele, broşuri şi manifeste politice care se constituiau în material de propagandă răspândit în diferite provincii româneşti, încercând să reaprindă revoluţia în principat, notează volumul ”Revoluţia română de la 1848” (Apostol Stan, Editura Politică, 1987).
Poetul Vasile Alecsandri, aflat în contact cu redactorii foilor din Braşov, cu George Bariţiu, Andrei şi Iacob Mureşanu mai ales, a scos la iveală versuri inspirate, pătrunse de un profund sentiment naţional şi patriotic, ca poezia „15 mai 1848”, semnată „Un român”, scrisă pentru a omagia Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848, precum şi o alta, „Către români” devenită „Deşteptarea Românei”, publicată la Braşov.
 

În aceeaşi atmosferă apărea şi poezia lui Andrei Mureşanu, „Un răsunet”, cunoscută mai târziu sub titlul „Deşteaptă-te, române!”, în nr. 25 din iunie-iulie (21 iun./3 iul.) 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, editat de George Bariţiu:
„Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
(…)
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
(…)
Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!”
La 29 iulie 1848, în cadrul unei reuniuni populare organizate la Râmnicu Vâlcea, Anton Pann (1796-1854), cunoscut poet şi culegător de folclor, împreună cu alţi „cântăreţi”, a alcătuit „o musică vocală cu nisce versuri frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care, a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”. Acele „versuri prea frumoase” erau poezia lui Andrei Mureşanu „Un răsunet”.
Revoluţionarul paşoptist Nicolae Bălcescu, rememorând în „Mişcarea românilor din Ardeal la 1848” evenimentele la care participase, în special prezenţa sa în tabăra lui Avram Iancu, spunea că fusese fascinat de aceeaşi ţărani, care în timpul zilei luptaseră cu duşmanul, iar seara se adunau pe lângă focuri, povestind întâmplări obişnuite sau din trecut, cântând din fluiere, buciume sau cimpoaie, iar văile răsunau de „cântări de vitejie şi de naţionalitate, mai ales de acea puternică şi frumoasă marselieză” a lui Andrei Mureşanu „Deşteaptă-te, române!”, cântată „chiar în mijlocul focurilor şi a urletelor de tunuri”, consemnează acelaşi volum.
„Deşteaptă-te române!” a fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, cântat în cel de-al Doilea Război Mondial. Timp de aproape o jumătate de secol, „Deşteaptă-te române!” a fost interzis de regimul totalitar.
A fost cântat din nou în timpul revoltei de la Braşov din 15 noiembrie 1987 şi la 16 decembrie 1989, la Timişoara, oraşul unde a izbucnit Revoluţia română, alături de „Libertate”, „Dreptate”, dar şi în zilele următoare la Bucureşti şi în întreaga ţară.
La 24 ianuarie 1990, „Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este „Deşteaptă-te, române!”, un simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, se arată pe site-ul www.cdep.ro.
Ziua Imnului Naţional – „Deşteaptă-te, române !” – este sărbătorită, începând cu 1998, la data de 29 iulie.

Primul imn a apărut a apărut în anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În urma unui concurs public al cărui premiu era de 100 de galbeni câștigătorul a fost compozitorul și violonistul Eduard Hubsch, cu piesa „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”. Melodia nu a avut însă versuri până în anul 1881, când poetul Vasile Alecsandri a compus textul pentru viitorul „Imn regal român”, intonat, pentru prima dată, la încoronarea regelui Carol I, în anul 1884.

„Poate că cel mai aproape de sufletul şi de mintea românilor a fost imnul pe care România l-a avut între 1866 şi 1947, Imnul regal. Vorbim şi de faptul că imnul, ziua naţională, care devenise ziua întregii naţiuni române, au contribuit la realizarea unei legături mai strânse între dinastia de Hohenzollern şi poporul român”, explică istoricul Alin Ciupală.

În anul 1948, odată cu instalarea regimului comunist, în ziarul „Flacăra” a fost publicat noul imn al României, „Zdrobite catuşe”, pe muzica lui Matei Socor. O melodie cu versuri de propagandă în care era preaslavită Republica Populară și prietenia cu poporul rus eliberator:

„Zdrobite cătuşe în urmă rămân,

În frunte-i mereu muncitorul,

Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,

Stăpân pe destin e poporul”.

În anul 1953, în plină sovietizare a României, imnul „Zdrobite cătușe” a fost inlocuit cu „Te slăvim, Românie!” pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu. Partidul a hotărât ca poporul să se bucure adânc de faptul că armata rusă era încă în țară, elitele României își aflau sfârșitul în închisoare, iar libertatea de expresie devenise o amintire interzisă:

„Te slăvim, Românie, pământ părintesc,

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator

Leninismul ni-e far și tarie și avânt”.

În anul 1975 imnul naţional al României a fost din nou schimbat. Ceaușescu și-a dorit o altă melodie, mai puțin stalinistă. Așa au ajuns românii să cânte „Pe-al nostru steag e scris Unire”, pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Melodia a devenit, ulterior, imnul naţional al Albaniei, la propunerea poetului Victor Eftimiu, de origine albanez.

În anul 1977 noul Imn al Republicii Socialiste România a devenit „Trei culori cunosc pe lume”, imn care a fost intonat până la sfârşitul anului 1989.

Cetățenii erau obligați să-l cânte pe stadioane, în școli, la toate adunările populare.

„Cum bine ştim versurile erau strict încropite în acea perioadă şi se pare că unele sunt făcute chiar de Nicolae Ceauşescu”, spune istoricul Adrian Cioroianu.

În anul de grație 1989 ne-am trezit din somnul cel de moarte și am ieșit în stradă. Interzis în perioada comunistă, „Deşteaptă-te, române!„, la origine, „Un răsunet”, a devenit imnul naţional al României. Dar cât de reprezentativ este pentru țară?

Andrei Pleșu crede că versurile sunt destul de depresive, anacronice, că „Deșteaptă-te, române” descrie un neam somnolent, asuprit constant de tirani, de barbari și de dusmani cruzi. În trei dintre cele patru strofe, cuvântul „moarte” este nelipsit.

„Am socotit că ne obligă să ne identificăm cu o postură de popor sugrumat, învins, prăbuşit şi adormit care este somat să se trezească. Nu cred că aşa arătăm de fapt, n-am nimic împotriva acelui text şi asupra istoriei lui, el are toate legitimităţile dar, din punctul meu de vedere, nu este ceva care să reprezinte cu adevărat firea şi aspiraţiile noastre”, explică Andrei Pleșu.

Într-un singur secol, România a avut șase imnuri și asta pentru că cei care au venit la putere au stabilit de fiecare dată o altă zi națională, alte însemne de stat, un alt imn.

„Mă gândesc c-am fi fost ceva mai întregi astăzi dacă, printr-o supoziţie ilogică, regimul comunist ar fi păstrat imnul regal. România ar fi arătat altfel. Putea să-i schimbe cuvinte, putea să-i schimbe orice, dar e un sentiment de continuitate şi tradiţie a cărei logică noi ne facem că n-o-nţelegem, dar toate ţările care se respectă îşi respectă în primul rând tradiţiile. Dacă schimbi zi de zi decorul casei tale, până la urmă nu te mai simţi acasă”, arată Adrian Cioroianu.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Primarul comunei Valea Călugărească a decedat azi-noapte

Primarul comunei Valea Călugărească, Vasilică Neacșu, a decedat în noaptea de duminică spr…