Justiție Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu By Redactia Posted on 04/05/2017 2 min read 0 0 371 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Miercuri 3 mai, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)1 şi l2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, potrivit unui comunicat al instituției. În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din incinta sediului Parchetului, în timpul programului de lucru‚ în afara cadrului legal care reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica efectuarea de cercetări penale faţă de acesta. Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 s-a reţinut că procurorul cercetat a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care acesta din urmă îl instrumenta. Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistratului în cauză.