Acasa Economic Magazinele Auchan au schimbat programul de lucru, iar transportul gratuit maxi-taxi se suspendă

Magazinele Auchan au schimbat programul de lucru, iar transportul gratuit maxi-taxi se suspendă

3 min read
0
0
278

Magazinele Auchan vor avea un program zilnic, de luni până duminică, de la 8:00 la 21:00, pentru ca personalul propriu să poată ajunge la domiciliu până la ora 22:00, în contextul Ordonanţei Militare 2, iar transportul gratuit maxi-taxi pentru clienţi se suspendă, potrivit unui comunicat al retailerului remis luni.

Excepţie fac Auchan Cotroceni, care are un program zilnic între orele 8:00-20:00, şi supermarketul Auchan Obor, care de luni până sâmbătă este deschis de la 8:00-21:00, iar duminica în intervalul 8:00-18:00. Magazinele MyAuchan din staţiile Petrom rămân deschise non-stop.

„Invităm românii să adopte şi ei acest program responsabil şi mai precaut de cumpărături şi să se informeze cu regularitate de pe www.auchan.ro, unde pot consulta şi toate măsurile din planul extins de protecţie pe care Auchan le-a pus în aplicare în ultimele săptămâni pentru clienţi şi colaboratori”, a declarat Tiberiu Dăneţiu, director marketing Auchan Retail România.

Totodată, începând de marţi, 24 martie 2020, tot pentru a se conforma mai bine recomandărilor Ordonanţei Militare nr. 2, Auchan suspendă transportul gratuit maxi-taxi pentru clienţi pe toate rutele, cu excepţia oraşelor în care acest serviciu este asigurat de către regia publică locală de transport, caz în care nu vor exista modificări.

Potrivit companiei, aceste modificări vin în completarea măsurilor de siguranţă deja implementate în magazinele Auchan, prin care se prioritizează siguranţa angajaţilor şi a clienţilor.

Reamintim că, în 21 martie 2020, au fost stabilite o serie de recomandări şi măsuri prin Ordonanţa Militară nr. 2 cu privire la circulaţia persoanelor.

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, 2 supermarketuri Auchan şi o reţea de 24 magazine de proximitate MyAuchan.

Load More Related Articles
  • Anunț S.C ROSAL GRUP S.A.

    S.C ROSAL GRUP S.A, cu sediul în București, str. Turturelelor, nr.11 A, Modul 15, sector 3…

Load More By Redactia

Load More In Economic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anunț S.C ROSAL GRUP S.A.

S.C ROSAL GRUP S.A, cu sediul în București, str. Turturelelor, nr.11 A, Modul 15, sector 3…