Acasa Eveniment Manifestări cu prilejul Zilei Naţionale a României

Manifestări cu prilejul Zilei Naţionale a României

5 min read
0
0
124

Primăria municipiului Ploieşti şi Garnizoana Ploieşti au colaborat pentru ca această importantă sărbătoare a neamului românesc să fie marcată cum se cuvine în municipiul Ploieşti.

Astfel, ceremonia militară şi manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, în Municipiul Ploieşti, se vor desfăşura în zona din faţa Catedralei „Sf. Ioan Botezătorul” (Piaţa Eroilor), în data de 1 decembrie 2020, începând cu ora 12.00, iar la acestea vor participa oficialităţi locale, parlamentari ai judeţului Prahova, personal militar.
Cu acest prilej, vor avea loc salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României şi se va oficia un serviciu religios.


Reprezentanţii municipiului Ploieşti şi ai judeţului Prahova vor susţine alocuţiuni, iar, în finalul acţiunii, se vor depune coroane de flori în memoria eroilor ţării noastre.
Tradiţionala paradă militară, organizată de 1 Decembrie, nu se va mai desfăşura anul acesta, având în vedere situaţia epidemiei cu coronavirus (COVID-19).
De asemenea, reamintim că adunările publice se pot organiza cu maxim 100 de persoane, în contextul pandemic actual, iar manifestările publice se desfăşoară cu o serie de restricţii.
Pentru buna desfăşurare a acestor manifestări, s-a decis oprirea circulaţiei în municipiul Ploieşti, pe tronsonul intersecţia strada Vasile Milea – Bulevardul Republicii şi giratoriul de la Catedrala „Sf. Ioan Botezătorul”, în ziua de 1 decembrie 2020, în intervalul orar 11.30 – 12.45.
Municipalitatea ploieşteană le recomandă cetăţenilor să utilizeze rute ocolitoare şi le mulţumeşte pentru înţelegere.
Totodată, în seara zilei de 1 decembrie 2020, la ora 18.00, în faţa sediului Primăriei Municipiului Ploieşti (Piaţa Eroilor), se va deschide oficial iluminatul public ornamental de sărbători.

„Cu emoţie şi respect vom asigura desfăşurarea, în condiţii bune, la Ploieşti, a Zilei Naţionale a României. Spre seară, pentru a marca această importantă zi, dar şi pentru a da startul sărbătorilor de iarnă, le-am pregătit ploieştenilor o surpriză frumoasă. La ora 18.00, se va deschide iluminatul public festiv de sărbători. Ploieştiul va îmbrăca straie noi, iar astfel, sper să le oferim concetăţenilor bucurie şi speranţa în mai bine, în preajma celor două sărbători pline de lumină ce se apropie, Crăciunul şi Anul Nou.
Aş dori să mai precizez că, din respect faţă de efortul depus de personalul sanitar, în toată această perioadă de luptă cu infecţia COVID-19, am luat decizia ca doctori şi asistente din spitalele ploieştene, care au stat în prima linie în acest an plin de încercări, să fie invitaţi de onoare la evenimentele organizate de municipalitate, cu prilejul zilei de 1 decembrie 2020.
În acest context, revin cu rugămintea către ploieşteni să respecte în spaţiul public, şi nu numai, măsurile dispuse pentru limitarea răspândirii COVID-19” a declarat primarul Andrei Liviu Volosevici.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Dosarul de corupţie al Andreei Cosma, revine la Curtea de Apel Ploieşti

Dosarul în care fosta deputată PSD, Andreea Cosma, fiica fostului preşedinte al Consiliulu…