Acasa Eveniment MFC Ploiești – Naționala Artiștilor, sâmbătă, ora 19.00

MFC Ploiești – Naționala Artiștilor, sâmbătă, ora 19.00

4 min read
0
0
52

Deținătoarea trofeului Cupei Ligii de Minifotbal din Prahova, ediția 2018, MFC Ploiești se va reuni în vederea pregătirii noului sezon al Ligii A de Minifotbal, sâmbătă, 21 iulie 2018, de la ora 19.00, pe terenul Academiei de Minifotbal Strejnic, cu ocazia unui meci amical împotriva Campioanei Mondiale la fotbal – Naționala Artiștilor, selecționată antrenată de ploieșteanul Daniel Chiriță!

Partida va fi arbitrată de o brigadă formată din frații Piciu, Gabriel și Laurențiu, care au acceptat propunerea venită din partea lui Gabriel Georgescu. Alegerea făcută de acesta vine în urma prestației bune pe care au avut-o cei doi frați la Sibiu, atât în cadrul Cupei României, fiind remarcați și apreciați chiar de către președintele Federației Romane de Minifotbal, Ioan Onicaș, cât și la nivel local, acolo unde cei doi arbitrii sunt în topul celor mai apreciați cavaleri ai fluierului.

Pentru MFC Ploiești ar fi al doilea amical de gală, după ce, înaintea sezonului 2017-2018, la București, pe terenul BSP Arena, băieții antrenați de Gabriel Georgescu au întâlnit echipa Pronostic Sportiv, care îi avea în lot pe uefantasticii Petre Marin, Sorin Ghionea, Sorin Paraschiv, Stelian Stancu, Gigel Coman, Mirel Radoi și alte nume cunoscute din fotbalul românesc.

Pentru Naționala Artiștilor vor evolua împotriva MFC-ului: Ghedi Kamara, Dănuț Lupu, Daniel Chiriță, Alexandru Chiriță și alți jucători surpriză pe care organizatorii nu au vrut încă să-i divulge.

Naționala României, condusă de fostul petrolist Daniel Chiriță, a câștigat pentru a doua oară Campionatul Mondial al Artiștilor ART FOOTBALL, desfășurat în Rusia, în perioada 25 mai-3 iunie. În finala disputata pe stadionul Lokomotiv – Sapsan Arena chiar împotriva țării gazdă,  România a învins la lovituri de departajare, scor 4-2, după 0-0 în timpul regulamentar. Astfel, chiar în anul centenar, România a reușit să repete performanța din 2014 și s-a întors triumfătoare din Rusia.

Parteneri: Cramele Bolgiu, www.stirileproprahova.ro

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Check Also

Schimbarea orei în Uniunea Europeană

Comisia Europeană a lansat la începutul lunii iulie o consultare publică privind schimbare…