Acasa Eveniment Noi focare de COVID-19 în Prahova

Noi focare de COVID-19 în Prahova

3 min read
0
0
72

Două noi focare de COVID-19 au fost depistate de autorităţile sanitare prahovene la Spitalul de ortopedie şi traumatologie Azuga, unde 20 de persoane sunt confirmate ca infectate cu noul coronavirus, şi la Penitenciarul de Femei de la Târgşor, unde au fost testate pozitiv zece deţinute.

Potrivit datelor comunicate, vineri, de Direcţia de Sănătate Publică Prahova, la Spitalul Azuga 16 cazuri sunt înregistrate în rândul personalului medico-sanitar şi auxiliar, trei în rândul pacienţilor, iar un caz este la serviciul de pază, care este externalizat.
Pacienţii au fost externaţi şi izolaţi la domiciliu sub monitorizarea medicului de familie, iar personalul infectat s-a izolat, de asemenea, la domiciliu.

Un alt focar este la Penitenciarul de Femei, secţia cu regim semi-deschis. Iniţial, o deţinută a prezentat simptomatologie sugestivă COVID-19, fiind testată pozitiv. Cele nouă colege de cameră au fost testate în data de 25 octombrie, rezultatele tuturor fiind pozitive. Toate cazurile sunt internate şi monitorizate la Spitalul Jilava, iar ancheta epidemiologică este în derulare.
Prefectura Prahova a raportat, vineri, 152 de cazuri noi de COVID-19 şi 11 decese asociate acestei boli, fiind vorba despre 6 femei cu vârste între 30 şi 84 de ani şi cinci bărbaţi cu vârste între 50 şi 77 de ani. Victimele aveau comorbidităţi, cu excepţia unui bărbat de 58 de ani în dosarul căruia nu figurează nicio afecţiune.
Incidenţa cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din judeţ, raportată la 1.000 de locuitori este de 1,85.
Din cele 412 locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, 357 sunt ocupate. La ATI, toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

30 noiembrie – sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul românilor. Legende dacice, obiceiuri, tradiţii păgâne și creștine de Sântandrei

De sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus şi propovăduitor al Ev…