Acasa Cultură O dramă între mărăcini (poveste din Baba Ana)

O dramă între mărăcini (poveste din Baba Ana)

11 min read
0
0
43

Prin 1835, zona care astăzi formează comuna Baba Ana nu era decât un mărăciniș situat la vreo 30 de kilometri de Buzău, străbătut de trei drumuri prăfoase: Drumul Conduratului, Drumul Amarului și Drumul Mărgineanului. Pe marginea acestuia din urmă era o cârciumă unde poposeau drumeții pentru mâncare, vin și puțină odihnă. Femeia care ținea cârciuma se numea Ana, dar, pentru că avea o înfățișare bătrânicioasă, toată lumea îi spunea Baba Ana. De la ea se trage numele comunei de azi. Dar extrem de puțini știu povestea acestei femei cu adevărat extraordinare. Căci nu era lucru la îndemâna oricui să țină o cârciumă în acele pustietăți.

Născută în 1785 în orașul Șiria din județul Arad, (pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar), Ana a avut o copilărie fericită, pe care și-a petrecut-o în natură, la poalele munților Zărandului. Era înconjurată de prieteni de joacă, printre care Ilie, cel cu care se înțelegea cel mai bine și pe care avea să-l iubească toată viața. Numai că el s-a îndrăgostit de altă fată, Maria, cu care s-a și căsătorit. A avut cu ea șapte copii, dintre care unul, Sava, născut în 1918, avea să devină la rândul lui tatăl a cinci copii. Doar doi au supraviețuit: Maria și Ioan. Ioan Slavici.

Ana a continuat să-l iubească pe Ilie. Nu s-a căsătorit niciodată, sperând că viața se va răsuci, așa cum o face de multe ori și-i va îndeplini visul de a fi alături de iubitul ei. Dar nu a fost așa. În 1829, la numai 47 de ani, Ilie a trecut în lumea drepților, din pricina unei răni infectate pe care o căpătase în atelierul de cojocărie unde lucra. Ana, distrusă de durere, a decis să plece din Șiria, cât mai departe, undeva unde nimic să nu-i amintească de locurile unde se petrecuse tragedia. A vândut casa și s-a mutat în Mizil, unde a locuit o vreme cu chirie. Dar gândul ei era să se izoleze și mai mult. Cu banii câștigați din vânzarea proprietății de la Șiria, a cumpărat o ruină pe Drumul Mărgineanului, înconjurată de mărăcini, pe care a transformat-o în han.

Nu avea decât 50 de ani, dar încercările de care avusese parte o îmbătrâniseră înainte de vreme, așa încât s-a ales cu porecla Baba Ana. Făcea față singură iernii, muncii supraomenești, clienților agresivi. Toată lumea din zonă vorbea cu respect despre felul în care îl pusese la punct pe celebrul Lică, un bandit local care supraveghea câteva zeci de turme de porci și care venise să ceară taxă de protecție. Ana scosese o pușcă și-i spusese că dacă nu iese imediat din hanul ei, o să fie scos cu picioarele înainte. De atunci, Lică nu mai avusese curaj să calce prin zonă.

În 1875, Ioan Slavici a făcut o călătorie în Muntenia, pentru a vizita diverse monumente istorice. Sosit la Ploiești, cineva i-a vorbit despre hanul ținut de Baba Ana, care ajunsese, în acel moment, la vârsta de 90 de ani, dar era încă în putere. Slavici, impresionat și bănuind o legătură cu femeia despre care îi povestise tatăl lui, i-a făcut o vizită. Au stat de vorbă și, la un moment dat, scriitorul i-a spus că locul acela ar trebui să se numească „La Hanul cu Noroc”. Ana a râs și i-a răspuns că dacă va mai apuca, îi va pune acest nume. Nu se știe de ce, scriitorul nu și-a dezvăluit identitatea în fața femeii.

Zona începuse să se dezvolte, satele deveneau tot mai prospere, dar Baba Ana nu se gândea că porecla pe care i-o pusese lumea va ajunge să dea numele unei comune întregi. Asta avea să se întâmple după moartea ei, care a survenit în 1876, la nici un an de la vizita lui Slavici. Hanul a rămas de izbeliște, cu toate că Ana crescuse pe cineva care să continue afacerea. Respectivul, un oarecare Ghiță, însetat de avere, încercase să schimbe lucrurile rapid, ca să câștige foarte mult dintr-odată, dar nu reușise decât să distrugă bunul nume al hanului, pentru că singura idee care-i trecuse prin cap fusese transformarea lui în casă de rendez-vous. După nici un an afacerea era închisă și Ghiță dispărut. Se zvonea că încercase să-i vândă tot lui Lae – fiul lui Lică, dar că acesta refuzase, chiar dacă prețul era foarte bun, din răzbunare pentru umilința la care-l supusese Ana pe taică-su.

În 1881, Slavici a debutat cu volumul „Novele din popor”, una dintre acestea fiind cea intitulată „Moara cu noroc”. Pentru cei care știu povestea Babei Ana, este limpede că autorul s-a inspirat din anumite fapte petrecute la hanul din comuna prahoveană.

La începutul secolului XX, a existat o încercare de refacere a vechiului han. O familie venită din București, anume Costache, care avea o casă în Baba Ana, a vrut să cumpere terenul pe care se aflau ruinele hanului, cu gând să redeschidă acolo afacerea. Nu au reușit, din pricina birocrației. Casa familiei este astăzi pe lista monumentelor istorice din zonă.

În anii comunismului, buldozerele au trecut peste vechiul han – atât cât mai rămăsese din el, pentru a oferi terenul agriculturii. Acum, dacă îi întrebi, locuitorii din Baba Ana nu știu să-ți arate locul unde a fost clădirea. Istoria a fost ștearsă pentru totdeauna. Cu toate astea, unii dintre bătrâni spun că în anumite nopți cu lună plină, dacă te duci pe la ora 3 la Movila Țâțârligului, acolo pe unde trecea, odinioară, hotarul Moșiei Șchiopoaiei, se prea poate să ai norocul sau ghinionul să te întâlnești cu Baba Ana, despletită, ținând o pușcă în mână și repetând cu glas răgușit: „pun eu mâna pe tine,  Lică, tâlharule”…

Raul Sebastian Baz

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…