Acasa Opinii O șansă

O șansă

4 min read
0
0
209

Ieri s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale. În acest moment putem bănui cum va arăta politica românească în următorii patru ani. Fiecare se poate uita pe listele depuse ca să realizeze dacă oamenii care candidează sunt credibili ca vectori ai schimbării în bine, dacă există speranțe pentru dezvoltarea reală a localității în care votează. Singura speranță pare a veni dinspre USR și PLUS – partide noi, în care procentul mafioților, traseiștilor, infractorilor etc este insignifiant.
Acești oameni au confirmat la București, unde au făcut opoziție reală și au susținut proiecte cu adevărat europene. S-a încercat discreditarea lor, slujbașii lui Putin au atacat la baionetă, conspiraționiștii dragniști s-au organizat și au lansat ipoteze halucinante,  pesta vadimistă s-a întrecut pe sine în stâlcirea numelor (Clocotilde Armand, Plicușor Ban etc) și în lipirea de etichete infamante (anti-creștini, securiști, progresiști), ceea ce denotă o anumită teamă a retrograzilor că noul partid ar putea urni lucrurile. Rămâne de văzut în ce măsură câștigarea alegerilor, în diverse locuri, de către alianța USR – PLUS, va demonstra că alegerea a fost bună.
Soluția inteligentă pentru aceste alegeri pare a fi votul masiv pentru blocul USR-PLUS, singur sau în alianță cu PNL. Există și variante de vot încrucișat: PNL la primar și USR-PLUS la consiliul local și cel județean sau viceversa. Iar acolo unde PNL și USR-PLUS au bătut palma și merg pe liste comune, vot pentru alianță peste tot. Cu alte cuvinte, fără PSD.
Numai că „fără PSD” e o vorbă goală câtă vreme liberalii au făcut, la nivelul întregii țări, nenumărate transferuri de primari de la oamenii lui Ciolacu. Ei vorbesc despre depesedizare și vor să ne convingă că asta înseamnă să iei primarii social-democrați și să-i înscrii în PNL. Nu am știință ca USR-PLUS să practice astfel de faulturi.
Așa încât singura soluție pare a fi, pentru aceste alegeri, votul alături de cei care s-au ținut tare și nu pot fi acuzați cu probe de comportament mafiot: USR-PLUS.
Raul Sebastian Baz

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Opinii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Vicepreşedinţii CJ Prahova, diagnosticaţi cu COVID-19

Cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Prahova au fost diagnosticaţi cu noul …