Acasa Social Orice urgență a ta nu este și o urgență a autorităților

Orice urgență a ta nu este și o urgență a autorităților

5 min read
0
0
12

Suntem des îndemnați să apelăm serviciul 112 pentru orice problemă. Majoritatea populației nu cunoaște altă modalitate de a intra în legătură cu autoritățile. Pe cine întrebi, stie că trebuie să sune la 112. Numai că, la apelarea scestui serviciu, domnul polițist vine cu amenda în mână pentru „apelare fara motiv”.

La noi, autoritatea nu e ca „afară”, în sprijinul cetățeanului. Polițistul dorește să vină la serviciu și să nu fie deranjat. Pentru descurajarea apelurilor în care patrula trebuie să se deplaseze la fața locului, aceștia vin cu amenda în mână. Dacă nu e cataclism sau cutremur sau accident de circulație, cel care sună se alege cu 500 lei amendă.

În alte țări, autoritățile vin în spijinul comunității chiar și atunci când o pisică a rămas cocoțată în copac și rezolvă problema în aplauzele contribuabilului. La noi, nu! Ai sunat că te urmărește cineva? Ei bine, dacă urmăritorul te-a văzut că ai sunat la poliție și abandonează, primești amendă!

Dacă vezi de la geam un hoț care forțează o ușă a unei mașini, aflată în parcare, și suni la poliție, iar poliția vine și constată că e propietarul care și-a uitat cheile, primești amendă.

Dacă unui cetățean i se face rău si apelezi 112, iar acesta îți revine până vine salvarea, primești amendă.

Iulia Cojocea, o tânără de 29 de ani, s-a ales cu amendă, după ce a anunţat la Poliţie că numărul de înmatriculare al unui ve­hicul, care transportă lemne, nu declarase autorităţilor transportul. La câteva zile după sesizare, tânăra a primit acasă o amen­dă de 500 de lei pentru că ar fi folosit abuziv serviciul 112.

Un ploieştean a fost amendat pentru că a dat dovadă de spirit civic. Omul a filmat momentul în care ambulanţa, fără semnale acustice şi luminoase, a fost la un pas să lovească mai mulţi pietoni. Aşa că a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112.

Un poliţist s-a prezentat la faţa locului după aproape o oră şi, cu toate că a văzut imaginile, i-a trântit o amendă bărbatului, pe motiv că l-a deranjat pentru nimic.

Singurul contact cu autoritatea este 112. Dar autoritatea nu vrea să aibă contact cu tine. Orice urgență a ta, nu este o urgență a autoritătilor. Cine stabileste ce e o „urgență”? Nu tu! Nenea polițistul! Urgența ta nu e și a lor, mai ales că li se impune ca deplasările să se finalizeze cu o amendă, chiar dacă operatorul 112 ar putea constata de la telefon că nu este sau că este o urgență.

Deplasarea unei patrule, să zicem inutilă, nu este o decizie a celui care sună, ci este o decizie a dispecerului.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…