Acasa Cultură OSCAR 2018 – Lista completă a câştigătorilor premiilor Academiei americane de film

OSCAR 2018 – Lista completă a câştigătorilor premiilor Academiei americane de film

31 min read
0
0
18

Cea de a 90-a ediţie a galei premiilor Academiei americane de film a avut loc duminică seară la Dolby Theatre din Los Angeles. Filmul „The Shape of Water”, regizat de mexicanul Guillermo del Toro, a fost principalul câştigător, cu patru statuete în palmares.

Pelicula „The Shape of Water” a fost duminică seară, la Los Angeles, principalul laureat al celei de a 90-a ediţii a premiilor Academiei americane de film, cu patru statuete câştigate. Pe locul doi s-a aflat „Dunkirk”, cu trei Oscaruri în palmares, în timp ce alte patru filme au plecat cu câte două statuete.

Iată lista completă a câştigătorilor celei de a 90-a ediţii a premiilor Academiei americane de film:

Cel mai bun film: „The Shape of Water”

Cel mai bun actor: Gary Oldman („Darkest Hour”)

Cea mai bună actriţă: Frances McDormand („Three Billboards outside Ebbing, Missouri”)

Cel mai bun regizor: Guillermo del Toro („The Shape of Water)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Allison Janney („I, Tonya”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Sam Rockwell („Three Billboards outside Ebbing, Missouri”)

Cel mai bun film într-o limbă străină: „A Fantastic Woman” (Chile)

Cea mai bună imagine: Roger A. Deakins („Blade Runner 2049”)

Cel mai bun scenariu adaptat: James Ivory („Call Me by Your Name”)

Cel mai bun scenariu original: Jordan Peele („Get Out”)

Cel mai bun film de animaţie: „Coco”

Cel mai bun film documentar: „Icarus”

Foto: (c) Mike Blake / REUTERS


Cel mai bun scurtmetraj: „The Silent Child”

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: „Dear Basketball”

Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Heaven Is a Traffic Jam on the 405”

Cea mai bună coloană sonoră: „The Shape of Water”

Cel mai bun cântec original: „Remember Me” (Coco)

Cel mai bun montaj de sunet: „Dunkirk”

Cel mai bun mixaj de sunet: „Dunkirk”

Cele mai bune efecte vizuale: „Blade Runner 2049”

Cel mai bun montaj de film: „Dunkirk”

Cele mai bune costume: „Phantom Thread”

Cele mai bune machiaj şi coafură: „Darkest Hour”

Cea mai bună scenografie: „The Shape of Water”.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


La această categorie au mai fost nominalizate filmele „Call Me by Your Name”, „Darkest Hour”, „Dunkirk”, „Get Out”, „Lady Bird”, „Phantom Thread”, „The Post”, şi „Three Billboards outside Ebbing, Missouri”.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


Acesta este cel de-al doilea premiu Oscar câştigat de cineastul mexican Guillermo del Toro, de această dată în calitate de producător. El împarte premiul cu J. Miles Dale. Del Toro a câştigat şi Oscarul pentru regie cu „The Shape of Water”.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


Acţiunea filmului fantastic „The Shape of Water” se petrece la o bază secretă din SUA anilor ’60 unde o femeie de serviciu singură ajunge să aibă o relaţie unică cu o creatură hominidă amfibie ţinută în captivitate. Rolurile principale din acest film sunt interpretate de Sally Hawkins, Octavia Spencer şi Michael Shannon.

Actriţa Frances McDormand a primit duminică seară, la Los Angeles, Oscarul pentru cel mai bun rol principal feminin, în cadrul celei de a 90-a ediţii a premiilor Academiei americane de film, pentru rolul din filmul „Three Billboards outside Ebbing, Missouri”.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


Acesta este cel de-al doilea premiu Oscar din cinci nominalizări pentru McDormand care a câştigat şi cu rolul din „Fargo” (1997). Rolul din „Three Billboards outside Ebbing, Missouri” i-a adus actriţei americane şi un Glob de Aur.

La această categorie au mai fost nominalizate actriţele Sally Hawkins („The Shape of Water”), Margot Robbie („I, Tonya”), Saoirse Ronan („Lady Bird”) şi Meryl Streep („The Post”).

Filmul „Three Billboards outside Ebbing, Missouri” vorbeşte despre lupta unei mame care trebuie să convingă autorităţile locale să continue ancheta privind moartea fiicei sale şi să prindă criminalul.

În producţia regizată de Martin McDonagh, care a semnat şi scenariul, mai joacă Sam Rockwell, câştigătorul premiului pentru cel mai bun rol secundar masculin şi Woody Harrelson.

Actorul Gary Oldman a primit duminică seară, la Los Angeles, Oscarul pentru cel mai bun rol principal masculin, în cadrul celei de a 90-a ediţii a premiilor Academiei americane de film, pentru rolul din filmul „Darkest Hour”.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


La această categorie au mai fost nominalizaţi Timothee Chalamet („Call Me by Your Name”), Daniel Day-Lewis („Phantom Thread”), Daniel Kaluuya („Get Out”) şi Denzel Washington („Roman J. Israel, Esq.”).

Acesta este primul premiu Oscar obţinut de Goldman din două nominalizări. Actorul a fost nominalizat şi pentru rolul din „Tinker Tailor Soldier Spy” (2012). El a mai câştigat un Glob de Aur cu rolul legendarului premier britanic Winston Churchill din „Darkest Hour”.

Acţiunea filmului „Darkest Hour” se petrece la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când soarta Europei atârna de un fir, iar nou-numitul premier britanic Winston Churchill trebuie să decidă dacă va negocia cu Adolf Hitler sau i se va împotrivi omului care avea să cucerească aproape întreaga Europă.

Alături de Gary Oldman, în acest film regizat de Joe Wright după un scenariu de Anthony McCarten, mai joacă, printre alţii, Lily James şi Kristin Scott Thomas

Regizorul mexican Guillermo del Toro („The Shape of Water”) a câştigat, duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, în cadrul celei de a 90-a ediţii a galei premiilor Academiei americane de film.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


La această categorie au mai fost nominalizaţi Christopher Nolan („Dunkirk”), Jordan Peele („Get Out”), Greta Gerwig („Lady Bird”), Paul Thomas Anderson („Phantom Thread”).

Acesta este primul premiu Oscar din patru nominalizări pentru del Toro. Cineastul mexican a mai fost nominalizat cu „The Shape of Water” la categoriile cel mai bun film şi scenariu original şi respectiv cu filmul „El laberinto del fauno” (2007) pentru scenariu original.

Acţiunea filmului fantastic „The Shape of Water” se petrece la o bază secretă din SUA anilor ’60 unde o femeie de serviciu singură ajunge să aibă o relaţie unică cu o creatură hominidă amfibie ţinută în captivitate. Rolurile principale din acest film sunt interpretate de Sally Hawkins, Octavia Spencer şi Michael Shannon.

„Remember Me” de pe coloana sonoră a filmului „Coco”, a câştigat, duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original, în cadrul celei de a 90-a ediţii a galei premiilor Academiei americane de film.

Francezul Alexandre Desplat a câştigat, la rândul său, al doilea Oscar din carieră pentru coloana sonoră a filmului „The Shape of Water”.

„Blade Runner 2049” a câştigat duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cea mai bună imagine, în cadrul celei de a 90-a ediţii a galei premiilor Academiei americane de film.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


Premiul a fost câştigat de directorul de imagine britanic Roger A. Deakins, care i-a avut drept contracandidaţi la această categorie pe Bruno Delbonnel („Darkest Hour”), Hoyte van Hoytema („Dunkirk”), Rachel Morrison („Mudbound”) şi Dan Laustsen („The Shape of Water”).

A fost al doilea premiu al serii pentru „Blade Runner 2049”, care a câştigat duminică seară şi Oscarul pentru cele mai bune efecte vizuale.

Filmul regizat de Denis Villeneuve şi cu o distribuţie de elită din care fac parte, printre alţii, Harrison Ford şi Ryan Gosling, este o continuare a filmului „Blade Runner”, o ecranizare a unui celebru roman science-fiction al lui Philip K. Dick.

Jordan Peele, scenaristul, regizorul şi producătorul peliculei „Get Out”, a câştigat duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original, în cadrul celei de a 90-a ediţii a galei premiilor Academiei americane de film.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


La această categorie au mai fost nominalizaţi Emily V. Gordon şi Kumail Nanjiani („The Big Sick”), Greta Gerwig („Lady Bird”), Guillermo del Toro şi Vanessa Taylor („The Shape of Water”) şi respectiv Martin McDonagh („Three Billboards Outside Ebbing”).

Peele, aflat la primul Oscar, a mai fost nominalizat la două categorii de premii cu această comedie neagră: cel mai bun film şi regie.

 

În „Get Out”, a tânăr afroamerican se află în vizită la părinţii prietenei sale albe, iar unele lucruri nu sunt ce par a fi. Rolurile principale în acest film sunt interpretate de Daniel Kaluuya, Allison Williams şi Bradley Whitford.

James Ivory, autorul scenariului pentru pelicula „Call Me by Your Name”, a câştigat duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, în cadrul celei de a 90-a ediţii a galei premiilor Academiei americane de film.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


La această categorie au mai fost nominalizaţi Scott Neustadter şi Michael H. Weber („The Disaster Artist”), Scott Frank, James Mangold şi Michael Green („Logan”), Aaron Sorkin („Molly’s Game”) şi respectiv Virgil Williams şi Dee Rees („Mudbound”).

Acesta este primul premiu Oscar pentru Ivory, la cea de-a 4-a nominalizare. Cineastul a mai fost nominalizat pentru regie cu producţiile „A Room with a View” (1985), „Howards End” (1993) şi respectiv „The Remains of the Day” (1994).

Filmul „Call Me by Your Name” este o poveste de dragoste între un adolescent de 17 ani şi un bărbat adult, care se desfăşoară în Italia anilor ’80. Regia filmului este semnată de Luca Guadagnino, iar rolurile principale sunt interpretate de Armie Hammer, Timothée Chalamet şi Michael Stuhlbarg.

James Ivory a adaptat scenariul pentru acest film după un roman de André Aciman.

„Dunkirk” a primit duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun montaj de film, în cadrul celei de a 90-a ediţii a galei premiilor Academiei americane de film.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


La această categorie au mai concurat filmele „Baby Driver”, „I, Tonya”, „The Shape of Water” şi „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”.

A fost cel de al treilea premiu al serii pentru „Dunkirk”, regizat deChristopher Nolan, după cele pentru montaj de sunet şi mixaj de sunet.

Un alt premiu tehnic, cel pentru cele mai bune efecte vizuale, a fost câştigat de producţia science-fiction „Blade Runner 2049”.

„Coco” a câştigat duminică seară, la Los Angeles, Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie, în cadrul celei de a 90-a ediţii a galei premiilor Academiei americane de film.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


În „Coco”, tânărul muzician Miguel, care se confruntă cu interdicţiile aspre privind muzica din familia sa, pătrunde în Tărâmul morţilor pentru a vorbi cu stră-străbunicul său, un celebru cântăreţ.

Filmul a fost regizat de Lee Unkrich şi Adrian Molina, după un scenariu original de Lee Unkrich, Jason Katz, Matthew Aldrich şi Adrian Molina. Actorii Anthony Gonzalez, Gael García Bernal şi Benjamin Bratt îşi împrumută vocile personajelor din animaţie.

La această categorie au mai fost nominalizate filmele „The Boss Baby”, „The Breadwinner”, „Ferdinand” şi „Loving Vincent”.

„Dear Basketball”, al cărui scenariu a fost scris de baschetbalistul Kobe Bryant, a câştigat premiul pentru centru cel mai bun scurtmetraj de animaţie.

Actriţa Allison Janney a câştigat, duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru interpretarea din filmul „I, Tonya”, în cadrul celei de a 90-a ediţii a premiilor Academiei americane de film, relatează AFP.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


Filmul, în regia lui Craig Gillespie, după un scenariu de Steven Rogers, vorbeşte despre celebra patinatoare Tonya Harding, despre afirmarea ei ca sportivă şi despre problemele cu fostul soţ.

În această producţie mai joacă, printre alţii, Margot Robbie şi Sebastian Stan.

La această categorie au mai fost nominalizate actriţele Mary J. Blige („Mudbound”), Lesley Manville („Phantom Thread”), Laurie Metcalf („Lady Bird”) şi Octavia Spencer („The Shape of Water”).

Acesta este primul premiu Oscar câştigat de Allison Janney încă de la prima nominalizare. Ea a mai câştigat un Glob de Aur cu rolul din acelaşi film.

Filmul chilian „A Fantastic Woman” a câştigat duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, în cadrul celei de a 90-a ediţii a galei premiilor Academiei americane de film, relatează AFP.

Foto: (c) /Lucas Jackson / REUTERS


În filmul regizat de Sebastián Lelio, care a semnat şi scenariul alături de Gonzalo Maza, actriţa Daniela Vega joacă rolul unei femei transgender, chelnăriţă şi cântăreaţă într-un club de noapte, al cărei prieten, mai în vârstă decât ea, moare.

Alături de Daniela Vega în acest film mai joacă Francisco Reyes şi Luis Gnecco.

La această categorie au mai fost nominalizate filmele „The Insult” (Liban), „Loveless” (Rusia), „On Body and Soul” (Ungaria) şi „The Square” (Suedia).

Filmul „Icarus”, regizat de Bryan Fogel, a primit duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun documentar al anului trecut.

Foto: (c) Lucas Jackson / AP


Celelalte documentare aflate în competiţie au fost „Abacus: Small Enough to Jail”, „Faces Places”, „Last Man in Aleppo” şi „Strong Island”.

În acest documentar, regizorul Bryan Fogel încearcă să descopere adevărul despre doping în sport dar o întâlnire cu un om de ştiinţă rus transformă povestea sa dintr-un experiment personal într-un thriller geopolitic care expune cel mai mare scandal din istoria sportului

Actorul Sam Rockwell a primit duminică seară, la Los Angeles, Oscarul pentru cel mai bun rol secundar masculin, în cadrul celei de a 90-a ediţii a premiilor Academiei americane de film, pentru rolul din filmul „Three Billboards outside Ebbing, Missouri”.

Foto: (c) Lucas Jackson / REUTERS


Filmul „Three Billboards outside Ebbing, Missouri” vorbeşte despre lupta unei mame care trebuie să convingă autorităţile locale să continue ancheta privind moartea fiicei sale şi să prindă criminalul.

În producţia regizată de Martin McDonagh, care a semnat şi scenariul, mai joacă Frances McDormand şi Woody Harrelson.

Sam Rockwell a devenit laureat al premiului Oscar de la prima nominalizare. La categoria cel mai bun rol secundar masculin au mai fost nominalizaţi: Richard Jenkins („The Shape of Water”), Willem Dafoe („The Florida Project”), Christopher Plummer („All the Money in the World”) şi Woody Harrelson („Three Billboards outside Ebbing, Missouri”).

Sam Rockwell este cunoscut pentru rolurile din filme precum „Moon” (2009), „Seven Psychopaths ” (2012) sau „The Way Way Back” (2013).

Cea de a 90-a ediţie a galei premiilor Academiei americane de film a început duminică seară la Dolby Theatre din Los Angeles, relatează AFP.

Prezentatorul Jimmy Kimmel a glumit în discursul din deschiderea ceremoniei că a primit garanţii din partea PricewaterhouseCoopers că în această ediţie a galei Oscarurilor nu vor mai fi încurcate plicurile cu câştigătorii, dar totuşi le-a atras atenţia nominalizaţilor să nu se ridice imediat de pe scaun după ce îşi aud numele.


Foto: (c) Chris Pizzello / AP


Salma Hayek, Mira Sorvino sau Ashley Judd au fost printre actriţele care au atras atenţia pe covorul roşu înainte de începerea ceremoniei, semn că mişcările #MeToo şi Time’s Up vor fi foarte prezente la gala de decernare a Oscarurilor.


Foto: (c) Charles Sykes / AP


După o ceremonie a Globurilor de Aur în care vedetele s-au îmbrăcat în negru pentru a-şi arăta solidaritatea cu victimele hărţuirii sexuale, albul şi culorile luminoase s-au întors în forţă în ţinutele actriţelor invitate.
Două actriţe emblematice, Ashley Judd şi Mira Sorvino, au venit împreună pe covorul roşu şi au vorbit despre drepturile femeilor înainte de ediţia a 90-a a Oscarurilor.

Foto: (c) Jordan Strauss / AP


„Noi, femeile, vrem ca vocile să ne fie auzite”, a spus Ashley Judd, adăugând că mişcarea Time’s Up împotriva hărţuirii şi agresiunii sexuale la locul de muncă este despre „externalizarea ruşinii şi a o duce acolo unde îi este locul – la cei care comit faptele”.

Ele au fost printre primele actriţe care au depus mărturie, în octombrie, împotriva producătorului Harvey Weinstein, pe care l-au acuzat că le-a hărţuit în anii ’90.

Pentru că i-au refuzat avansurile ele au fost plasate, potrivit mai multor mărturii, pe lista neagră a lui Harvey Weinstein, care ar fi încercat să convingă Hollywood-ul să nu le propună roluri.
La momentul trecerii sale pe covorul roşu, actriţa Salma Hayek a lăsat să se înţeleagă că va prezenta un videoclip care va evoca valul uriaş care loveşte cinema-ul şi dincolo de el de şase luni de zile.

Foto: (c) Jordan Strauss / AP


Actriţa de origine mexicană l-a acuzat şi ea, la mijlocul lunii decembrie, pe Harvey Weinstein că i-a făcut avansuri şi apoi a făcut presiuni asupra ei pentru că a refuzat.
„Suntem prietene de atâta timp”, a spus ea despre Ashley Judd. „Toate momentele dificile le-am trăit împreună. Şi în această seară vom celebra faptul că nu va mai trebui să ne luptăm atât de mult şi vom prezenta acest videoclip foarte special”, a adăugat ea.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Check Also

ÎCCJ sesizează CCR într-un dosar care îl vizează pe Sebastian Ghiță

Un complet de la Instanţa supremă, care judecă dosarul în care fostul deputat Sebastian Gh…