Acasa Opinii Pandemia ruperii de semeni

Pandemia ruperii de semeni

2 min read
0
0
100

Poate că Dumnezeu ne-a vrut uniţi. Noi nu am ştiut a face-o prin pace, iubire, dăruire şi altfel ne-a dat, spre a învaţa, altceva: pandemia.
😷 https://youtu.be/b8Hm222tsRc?t=5 🤔
Învăţăm să traim singuri, ne delimităm teritoriul închizându-ne în propriile case, nu ne mai îmbrăţişăm si nu ne mai atingem mâinile, ne îndepărtăm unul de celălalt până la mai mult de un metru, nu mai comunicăm verbal, ne facem provizii din orice – să fie!, ne comportăm ca-ntr-un film în care, deşi avem mijloace tehnologice performante, noi alegem un trai cu iz de primitivism, mutându-ne vieţile într-o lume virtuală, în care am fost învăţati deja sa trăim.

Din toate astea, în afara de prevenţie, este încă o parte bună, poate acesta fiind şi scopul, şi menirea, a celor ce le trăim: întoacerea fiecăruia spre propriul sine. Acum nu mai poţi spune – Ai auzit ce au păţit chinezii? …americanii? …italienii? – ci suntem într-un <am păţit> cu toţii.

Deşi toată planeta, totuşi doar specia umană. Se va găsi antidotul virusului, cât de curând, însă astfel de boli nu vin niciodată singure – ele sunt un fenomen medical, cat și un fenomen politic, mediatic și social. Iar în ceea ce va urma, probabil după jumatatea lunii aprilie, ne vom da examenul în care vom demonstra dacă am înţeles ceva sau nu din ceea ce se derulează acum.

Gabriela Rădulescu
Load More Related Articles
Load More By Redactia
  • Ce este un liberal?

    Văd pe FB postarea unui prieten virtual luată din timeline-ul cuiva care, probabil, îi est…
  • Capcana conspiraționismului II

    Cum spuneam în precedentul articol pe tema conspiraționismului, apariția COVID-19 a deschi…
  • Capcana conspiraționismului (I)

    Evident, oricine are dreptul constituțional să exprime puncte de vedere, câtă vreme nu înc…
Load More In Opinii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

A fost confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. Senatul ar putea vota propunerea care prevede acordarea unei pensii copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu COVID-19

Ministerul Sănătății a confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în râ…