Acasa Politică Partidul Neoliberal și-a fixat obiectivele și strategia pentru următoarea perioadă în contextul actualei instabilități politice

Partidul Neoliberal și-a fixat obiectivele și strategia pentru următoarea perioadă în contextul actualei instabilități politice

11 min read
0
0
37

Biroul Permanent Național al Partidului Neoliberal (PN), din care fac parte și trei membri ai PN – filiala Prahova (Niky Tăriceanu, Elena Loghin și Laurențiu Scărlătescu), s-a întrunit, la mijlocul acestei săptămâni, pentru a discuta și dezbate strategia partidului pentru următoarea perioadă, în contextul unei accentuate instabilități politice și a unei fragmentări, fără precedent, nu doar a clasei politice, dar și a societății românești în ansamblu.
În cadrul ședinței s-au stabilit strategii, direcții de acțiune și au fost enunțate o serie de principii care vor sta la baza modului în care PN se va poziționa pe eșichierul politic și în discursul public pe care îl va susține.
Președintele PN, Cătălin Beciu, a supus votului membrilor BPN o ordine de zi orientată pe identificarea de soluții rapide și practice prin care PN să transmită mesaje de impact către societate, având în vedere în primul rând grupurile țintă principale ale PN, respectiv mediul antreprenorial, profesiile liberale și, în general, pe cei care produc plus-valoare prin munca lor.
“Partidul Neoliberal înțelege că politicile publice și actul administrativ de la nivel guvernamental trebuie gândite într-o cheie pragmatică, iar aici de multe ori ar putea fi util ca model modul de acțiune al primarilor cu rezultate semnificative în comunitățile lor, cei care au găsit soluții mai puțin birocratice, mai eficiente, pentru a schimba în bine actul administrativ. Iar asta pentru că România este, în momentul de față, o țară care funcționează cu motorul gripat, din cauza incapacității factorilor de decizie din stat de a asuma un minim proiect comun. Gândiți-vă că sunt primari în țara asta care au schimbat lucrurile și au ridicat semnificativ standardul comunității lor, fără a avea nu știu ce sprijin de la vreun guvern, oricarea ar fi fost el. Ei sunt un model de bună practică, obligatoriu de aplicat și în administrația centrală.”, arată Cătălin Beciu, președintele PN.
În aceeași ordine de idei, Partidul Neoliberal are ca principală preocupare relația dintre antreprenor-cetățean, pe de o parte, și stat-instituții, pe de alta.
PN consideră că cea mai importantă evoluție care ar putea fi făcută, în perioada următoare, vizează această relație. Așadar, statul și instituțiile trebuie să se transforme în relația cu antreprenorul român și cu cetățenii în general, dintr-un stat ostil în unul prieten și chiar partener. Soluțiile identificate de PN sunt numeroase pentru îmbunătățirea acestui climat care ar avea un rol deosebit pe tot palierul vieții românești, inclusiv prin aceea că ar da un semnal pozitiv românilor din diaspora pentru a-i încuraja să revină în țară, la un moment dat, aducând cu ei experiența pozitivă dobândită în străinătate. Altfel, programe de genul “Start-up Diaspora” cu care guvernul a încercat să readucă în țară o seamă de români din care lucrează în afara țării e total lipsit de eficiență, iar efectul este nesemnificativ, rămânând un simplu exercițiu de imagine. Iar toată această discuție despre românii care lucrează în afara țării vine într-un context în care forța de muncă din România s-a împuținat la cote alarmante, fiind și una dintre marile amenințări la care sunt supuse firmele din România. „Guvernele noastre, din ultimii 10-15 ani, de când fenomenul emigraționist a luat amploare, ajungând să devină unul dintre factorii care încetinesc dezvoltarea României, nu au înțeles că numai cu bune intenții de fațadă nu poți convinge un om care lucrează pe un salariu decent afară să se întoarcă în țară. Majorările de salarii din anumite sectoare, mai ales din cel medical, sunt binevenite, dar măsura e departe de a rezolva fondul problemei, creând doar premisa opririi unui exod al medicilor, de natură să producă o profundă criză a sănătății populației.”, a mai declarat Cătălin Beciu.
Într-un context complicat atât la nivelul intern, cât și international, Partidul Neoliberal vine pe piața publică cu susținerea unei noi paradigme a votantului român, care să aibă ca efect o corelare mai strânsă și mai corectă a votului exprimat cu acțiunea ulterioară a celui investit cu acel vot. Vorbim, așadar, de un tip de vot-business, în urma căruia votantul trebuie să identifice, cât mai clar, ceea ce are de câștigat prin opțiunea sa electorală. Premisele creării unui stat cu o structură cât mai suplă și mai necostisitoare, dar mai eficientă, totodată, cu o justiție grevată nu de protocoale secrete și arestări cu agendă politică, ci de corectitudine și responsabilitate în fața societății, într-un cuvânt un stat – partener cu cetățeanul și egal în fața legii cu acesta, sunt date printr-o regândire a modului în care românii își evaluează și prețuiesc propriile voturi. PN va dezvolta, pe viitor, strategii referitoare la acest concept.
O importantă secțiune a dezbaterii din BPN a fost alocată modului în care Partidul Neoliberal acționează în teritoriu, asupra modului în care evoluează crearea și dezvoltarea structurilor locale ale partidului.
A fost, de asemenea, adoptată o hotărâre privind redactarea în cel mai scurt timp a unui document programatic al PN, care să prezinte românilor principalele politici publice și strategii ale partidului, aflate în strână conexiune cu oportunitățile, dar și pericolele pe care le traversează, în prezent, România.

Biroul de presă al Partidul Neoliberal

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Check Also

COMUNICAT de presă – „Tabăra Naţională de Sculptură Monumentală România 100 – Ploieşti”

Asociația Culturală 24 PH Arte Ploiești vă invită vineri, 19 octombrie 2018, ora 10.00, la…