Acasa Social Pentru o corectă informare a cetățenilor din Municipiul Ploiești, ROSAL GRUP face următoarele precizări

Pentru o corectă informare a cetățenilor din Municipiul Ploiești, ROSAL GRUP face următoarele precizări

2 min read
0
0
70

COMUNICAT

În virtutea dreptului la replică şi a corectei informări a opiniei publice, în legatură cu articolul „Hepatita e la ea acasă în centrul Ploieștiului!” (unde se spune că Gunoaiele depășeau cu mult platformele de colectare) apărut într-o publicație locală, Departamentul de Comunicare al SC ROSAL GRUP SA precizează:

În zona respectivă, Piața Victoriei, pe lângă gunoiul menajer depozitat de cetățenii riverani, sunt depuse și deșeurile și gunoaiele agenților economici din zonă, inclusiv ale clienților acestora. Mulți dintre aceștia nu sunt abonați la serviciile de salubrizare și preferă să plătească amendă, ceea ce nu intră în atribuțiile societății noastre. În ciuda faptului că programul de colectare a fost suplimentat, în zona respectivă vor fi permanent probleme dacă organele abilitate să ia măsurile care se impun nu-și fac datoria.

La ora publicării știrei respective, gunoiul menajer fusese deja colectat în intervalul 8.30 – 8.45, dar mulțumim publicației respective pentru sesizare.

Deşi există o lege, privind sistemul de colectare selectivă, acesta nu va deveni funcţional dacă nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru modul haotic în care îşi aruncă mizeriile.

SC ROSAL GRUP SA asigură însă colectarea, selectarea şi sortarea şi cooperează la informarea şi educarea cetăţenilor. Agenţii economici au chiar o cotă de colectare pe care trebuie să o realizeze pe an.

Ca urmare, solicităm preluarea acestui drept la replică în condiţii similare de vizibilitate în cadrul publicaţiilor respective.

Departament Comunicare

SC ROSAL GRUP SA – filiala Ploiești

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…