Acasa Justiție Percheziții la persoane bănuite de ilegalități în domeniul medical

Percheziții la persoane bănuite de ilegalități în domeniul medical

3 min read
0
0
188

În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale efectuează 17 percheziții la sediul unor instituții și societăți comerciale, precum și la locuințele unor persoane bănuite de infracțiuni contra patrimoniului, de serviciu și înșelăciuni, comise în domeniul medical.

La data de 1 noiembrie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 17 percheziții domiciliare în municipiul București și în județul Gorj.

Activitățile se desfășoară la sediul unor instituții și societăți comerciale, precum și la locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, abuz în serviciu, conflict de interese, fals intelectual, complicitate la uz de fals și fals în declarații.

Din cercetări reiese că, începând cu anul 2008, persoanele vizate ar fi fost creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului unei instituții din județul Gorj, prin comiterea unor fapte ilicite în domeniul medical.

Astfel, ar fi fost evidențiate în documente servicii precum internarea fictivă de pacienți, emiterea de prescripții medicale în fals și consemnarea nereală a acordării de îngrijiri medicale la domiciliu, servicii care nu ar fi fost efectuate sau ar fi fost efectuate parțial.

Polițiștii vor pune în aplicare 7 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.

La activități participă și polițiști din cadrul inspectoratului de Poliție Județean Gorj, precum și jandarmi.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Sondaje de opinie la alegerile locale în mai multe orașe din Țară, inclusiv la Ploiești

Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamen…