Acasa Politică Postul de parlamentar deținut de Gabriel Oprea, declarat vacant

Postul de parlamentar deținut de Gabriel Oprea, declarat vacant

2 min read
0
0
32

Senatul a luat marți act de demisia lui Gabriel Oprea și, implicit, de încetarea mandatului acestuia și a declarat vacant locul de senator pentru circumscripția electorală nr. 42 București, colegiul uninominal nr. 3.

Hotărârea de vacantare a postului de parlamentar deținut de Gabriel Oprea a fost aprobată de Senat cu unanimitate de voturi (80 de voturi „pentru”). Votul a fost electronic.

Gabriel Oprea nu a participat la ședința de marți a plenului Senatului.

Pe 19 septembrie, senatorii au votat împotriva cererii DNA privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină. După această decizie, au fost organizate proteste de stradă.

Inițial, Gabriel Oprea a transmis președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, o cerere privind reluarea votului în cazul solicitării DNA referitoare la începerea urmăririi sale penale pentru ucidere din culpă. Ulterior, Oprea a decis să demisioneze.

„Subsemnatul Gabriel Oprea, senator în Parlamentul României, în conformitate cu dispozițiile art. 70 alin. 2, teza a II-a din Constituția României, înțeleg să demisionez din această funcție începând cu data de 1 octombrie 2016.”, se arăta în cererea senatorului, de care a luat act Biroul permanent.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Check Also

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua o anchetă la Complexul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Ploieşti

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua o anchetă cu privire la posibile v…