Acasa Cultură Povestea arestării lui Alexandru Ioan Cuza, văzută de un ploieștean, martor la eveniment

Povestea arestării lui Alexandru Ioan Cuza, văzută de un ploieștean, martor la eveniment

36 min read
0
0
74

Unul dintre evenimentele importante ale istoriei moderne a României rămâne momentul 11 februarie 1866, când a avut loc lovitura de stat prin care o alianță a forțelor politice de factură conservatoare și liberal-radicală, denumită cu o sintagmă care a făcut carieră în istoriografia noastră, monstruoasa coaliție, l-a obligat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să abdice și să părăsească țara. Cauzele acestui complot au fost multiple și generate, în principal, de atitudinea tot mai dictatorială a lui Cuza, de reformele sale, apreciate ca fiind prea radicale de către conservatori și insuficiente ori moderate de către liberalii roșii, de afacerile camarilei sale, dar și de elemente delicate ale vieții sale personale (avem în vedere relația extraconjugală cu Maria Obrenovici). Toate aceste elemente au condus în final la înlăturarea forțată a domnitorului de la putere.      

Rețeta complotului, inspirată din practica societăților secrete masonice și carbonare. Într-un studiu de excepție, Les mystères de Marseille: secret et sociétés secrètes à Marseille et dans le Vaucluse en 1841, Jean-Noël Tardy a analizat economia societăților secrete de inspirație masonică sau carbonară, precum și modul acestora de a organiza o mișcare. Conform opiniei sale, un complot, dincolo de variatele cauze care îl generează, se bazează pe păstrarea secretului, pe discreție:întâlniri în case conspirative, în cârciumi, restaurante locale, în grupuri restrânse, formate de cele mai multe ori din personaje aparent obscure, existenţa unor semne de recunoaştere, a unor parole etc. Toate aceste elemente pot fi întâlnite și în spațiul românesc, atât în cazul revoluției de la 1848, cât și în cazul complotului din 11 februarie 1866, care a aplicat aceeași rețetă de organizare pașoptistă, folosind elementele descrise mai sus.

Similitudinea se datorează în primul rând faptului că în complotul împotriva domnitorului, C.A. Rosetti și I.C. Brătianu au fost principalii regizori. Masoni declarați, personalități respectate, aureolați de participarea la revoluție, la realizarea unirii, cu o vastă experiență conspirativă, ei erau singurii capabili de a gestiona cu succes un astfel de „eveniment”. Li s-au alăturat și alte personalități ale vieții publice, precum Lascăr Catargiu, Ion Ghica, D.A. Sturdza, Nicolae Golescu, Petre Mavrogheni. Dacă tot s-a vorbit de masonerie, trebuie precizat și faptul că un rol important în evenimente l-au avut și câțiva ofițeri opozanți ai lui Cuza (Costescu Anton, Constantin Pillat, spre exemplu), care făceau parte din loja Înțelepții din Heliopolis, creată în 1863 și intrată în adormire între 1867-1873. Lor aveau să li se alăture și alți militari, dar și civili care au contribuit din plin la succesul acțiunii.

După cum povestește ofițerul I. Valentineanu, martor al evenimentelor din 11 februarie 1866, complotul a fost pus la cale încă din anul 1865, când a debutat procesul de atragere a unor militari cu responsabilități în zone cheie pentru reușita acțiunii:garda palatului. Acestora li s-a spus că mișcarea va fi făcută prin scoaterea poporului în stradă, iar rolul lor va fi doar acela de a-l reține pe Cuza. Derularea evenimentelor avea să demonstreze că, de fapt, mulțimea nu a avut niciun rol;doar circa 200 de militari și civili au fost cei care au schimbat cursul istoriei…

Povestea arestării lui Alexandru Ioan Cuza, văzută de un ploieștean participant la eveniment 

În noaptea de 10 februarie – relatează același I. Valentineanu, ofițer fidel lui Cuza – o persoană s-a prezentat la palat și a spus că în acea noapte vor ieși 4.000 de oameni în stradă, că va avea loc o „revoluție” și că palatul va fi atacat. Cuza a replicat că e păzit de „dragii lui vânători” și că e imposibil ca palatul să fie cucerit. Astfel de povești mai circulaseră, dar fără să se materializeze, de aceea nu au fost luate alte măsuri.

Se pare că nimeni nu credea că ofițerii din garda care-l păzea pe domnitor erau de partea conspiratorilor, mai ales că acesta, ofițer la rândul său, arătase o bunăvoință deosebită față de armată. Spre exemplu, lui Alexandru Candiano Popescu – viitorul „republican” ploieștean de la 1870 – domnitorul îi plătise datorii ale familiei, îl promovase în ierarhia militară, iar Candiano i-a mulțumit binefăcătorului său prin implicarea în grupul ofițerilor conspiratori!… Un alt ofiţer, Constantin Pillat, primise aprobarea și sprijinul financiar al lui Cuza pentru a merge la completarea studiilor în străinătate. Aceștia nu au fost însă singurii ofițeri în această ipostază. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă domnitorul dovedea vigilență?

Stan Popescu şi Cuza Vodă

Despre arestarea lui Cuza și drumul său de la București până la vama Predeal se cunosc câteva detalii, păstrate, în general, sub forma unor pagini memorialistice ale unor ofițeri ori oameni politici ai vremii. Acum intră în scenă eroul nostru:Stan Popescu, autorul unei mărturii păstrate în ziarele vremii, sub forma unor articole intitulate „Stan Popescu și Cuza Vodă”, ori în cele câteva rânduri rămase de la el.

O scurtă biografie a acestuia ne arată că Stan Popescu s-a născut la Breaza, județul Prahova, în 1830, că s-a alăturat mișcării liberalilor roșii ploieșteni, că a fost un militant activ pentru unirea din 1859 şi că în 1862 a plecat în Italia și s-a alăturat acțiunii lui Garibaldi. Din Italia, a plecat în Polonia, unde a participat la mișcarea revoluționară de aici, iar în 1864 s-a întors acasă. Pe tot parcursul periplului său a trimis corespondențe despre evenimentele la care a luat parte ziarului „Românul” al lui C.A. Rosetti. Așadar, Stan Popescu, care e cunoscut astăzi mai degrabă ca unul dintre personajele schițelor maestrului Caragiale („Boborul”, „Istoria se repetă”), avea să fie unul dintre oamenii care au jucat un rol important în acțiunea de la 11 februarie. El povestește că, pe 9 februarie, Anton Arion, membru marcant al facțiunii roșiilor, a venit la Ploiești și i-a cerut, în numele lui C.A. Rosetti, să vină urgent la București. În data de 10 februarie au plecat amândoi spre Capitală, iar pe drum Arion l-a informat că urmau să-l ridice pe Cuza din Palat:

„Eu rămăseiu pe gânduri foarte mirat de ciudăţenia planului, mai cu seamă că nici cu-n preţ nu credeam că oştirea e unită cu noi. Discutai cu Arion că, pe cât am putut, am cetit şi eu ceva Istorie şi nu am dat peste asemenea întâmplare. Am găsit domnitori înveninaţi prin băuturi, mâncări, împuşcaţi, răpiţi dupe drum, goniţi etc. Dar să intri în chiar camera din Palatul, aflat în plina lui Putere, păzit de soldaţii cei mai credincioşi (el fiind părintele corpului vânătorilor de gardă), de unde să-l rădici bun sănătos, aşa ceva poate că n-am cetit, n-am auzit…”, avea să mărturisească peste ani Stan Popescu, vorbind despre evenimentele din 11 februarie 1866.

Cuza:„Domnilor, mă omorâţi?”

Cei doi ajunși în București, Stan Popescu a fost trimis la casa lui C.A. Rosetti, unde observă cum persoane implicate în conspirație vin și pleacă, primind diferite misiuni. Iată cum descrie eroul nostru întâlnirea cu C.A. Rosetti:„Pândind un moment, mă apropiai şi cu mare sfială zisăi:Dle Rosetti, în aceste împrejurări foarte grave, daţi-mi voe…. Nici n-apucaiu să închei bine cel din urmă cuvânt, când Rosetti se sculă asupră-mi ca o adevărată furtună, ochii i se aprinse[ră], părul i se rădică şi bătând din mâni şi picere îmi zise necăjit:Şi tu ai venit să mă judeci? Să mergi, să mergi (şi punându-şi amândouă mânele la gât), eu sunt cu nevasta şi copiii în lanţurile morţii, ai înţeles? Înmărmurit, mă închinaiu, răspunzând:«Merg, Dle Rosetti, merg…»”

Împreună cu căpitanul Costescu, Radu Ionescu și Ștefan Fălcoianu, au plecat de la Rosetti cu o trăsură în care au transportat o ladă cu arme și muniții, pe care le-au dus la cazarma din Dealul Spirii. Apoi, Stan Popescu, împreună cu alți conspiratori civili, au așteptat lăsarea nopții în șanțul grădinii Cișmigiu, în spatele palatului, pentru a intra în acțiune. Sub conducerea căpitanului Costescu, grupul de civili și militari a intrat în palat, îndreptându-se spre camera lui Cuza. Ajunși aici, Costescu i-a prezentat actul abdicării, pe care domnitorul l-a semnat sub amenințarea armelor. Povestește mai departe Stan Popescu:

„Cuza cu o voce năbuşită… întreruptă zise: Domnilor, mă omorâţi? I se răspunse: Nu, M-Ta, viaţa vă e sigură. Atunci văzurăm spre sobă o fiinţă ce-şi strângea mereu pe corp o cămăşiuţă destul de subţire, era favorita Obrenovicioaie care plângea cu lacrimi amare… Căpitanul Lipoianu se-nsărcină cu-ngrijirea acestei păcătoase, iar nenorocita şi buna Doamnă Elena, în acele teribile momente, dormea liniştită în apartamentele din dosul palatului.

Îndată după îmbrăcarea lui Cuza, mă trămiseră pe din dos, [unde] era o ulicioară veche, strâmtă. La capătul ei, spre Cişmigiu, aştepta Chiriţă Teodor cu cupeul cu doi cai gata, alergaiu într-acolo, pornirăm iute, dar găsirăm ulicioara înţesată de soldăţime, ne-ncurca trecerea. Sării jos de lângă Chiriţă, dau printre soldaţi peste Căpitanul August Gorjan, îi zic:Amaradia (cuvântul de recunoştere), el dând din umeri mă-ntrebă: Ce-i, Stane? Nu ştia nimic. Alt fior mă cuprinse, întinz revolverul spre căpitan, el să retrage speriat, m-arunc pe capra trăsurii, Chiriţă arse caii cu biciul, în fuga şi răpăitul potcovelor pe pietre, soldaţii, zăpăciţi, neştiind ce se petrece, ne făcu loc ca să nu-i calce trăsura în sborul cailor. În curtea palatului mişuiau în fierbere ofiţeri şi soldaţi, traserăm înaintea intrării celei mari din faţa Palatului, Cuza era scos afară lângă uşe, d-o dată mai multe mâini se repeziră pe mânerul portiţei cupeului, aşa că de zor mare ce era, pe când unii învârtea ivărul spre deschidere, alţii-l încuia. În sfârşit, Cuza gâfâind şi oftând din greu fu pus în cupeu, în fund, alături cu Costescu. Eu luai loc în faţa lor dinainte. Uşa trăsurii se-nchise, Chiriţă mînă caii dupe capră împreună cu-n altul şi pornirăm în fuga mare, în minutul plecării se auzi în curte:uraaa… şi o detunare de pistol, semnal dat de maiorul Leca despre faptele săvârşite”.

Dacă, mai devreme, aminteam despre regulile unei conspirații, iată că Amaradia – cuvântul parolă şi focul de armă – semnalul maiorului Lecca sunt două elemente care confirmă „economia conspirației”, gândite de liderii pașoptiști.

 „Eu n-am fost să fiu Domn, aici trebuia altfel de om”

De la Palat, Cuza a fost dus la locuința lui Constantin Ciocârlan, unde a fost ținut pe parcursul zilei de 11 februarie. Stan Popescu descrie cele câteva ore petrecute aici;el interacţionează acum cu domnitorul, care îl întreabă cine este, dar mai ales cine erau capii conspiratorilor:„Şi cine mai sunt amestecaţi în treaba asta? «-Sunt M-ta, mai toţi capii oştirei, colonelul Creţulescu…» – «Şi el?» – «Şi el M-ta, apoi Leca, Pilat, Candiano…» – «dar lui Candiano şi la alţii le-am plătit straiele, i-am ajutat şi cu bani». După puţin, «şi cine e la guvern acum?» – «Sunt Măria-Ta, Nicolae Golescu, Haralambie şi Lascăr Catargiu» – «Lascarache Catargiu? Aţi pus Domnia Voastră acolo pe acel violent?» – «eu nu pot cunoaşte M-Ta, eu sunt trimis de Rosetti şi Brătianu» – «Rosetachi şi Brătianu sunt patrioţi, însă ideile lor mi se par subversive;dar să vedem ce va zice puterile Europei despre faptul aista» – «Eu M-Ta, nu mă pricep în diplomaţie, dar cred că dacă M-Ta nu vei protesta, n-are ce să facă puterile» – «aveţi să vedeţi că n-am să fac nimic, las lucrurile aşa cum s-au întâmplat», «Să trăieşti M-ta». Aveam Ziarul «Românul» care să tipărise în noaptea spre 11 februarie, voiam să-l înmânez lui Cuza, el refuză, zicând:«nu citesc gazette». Rămasei gândindu-mă cum a putut Domni acest om dacă n-a cetit nicio gazetă”.

În aceeași zi, în casa unde domnitorul se afla reținut a venit și consulul francez, care i-ar fi oferit sprijin lui Cuza. Acesta a refuzat. Interesant este și faptul că o delegație de ofițeri a venit la Cuza și i-a prezentat decretul Locotenenței prin care era declarat prizonier de stat, iar reacția domnitorului, descrisă de aceeași sursă, a fost:„«Ce era trebuinţă să mă declare şi prizonier de Stat, să-mi dea drumul peste Graniţă, n-aveţi nicio teamă» – «de, M-Ta, poate că tot raţiuni de Stat a făcut ca să se ia şi această măsură»”. După o pauză:„«şi vezi pe cine mi-a trimis? Pe ofiţerii care nu pot să-i mai sufăr» – «de, M-Ta, credincioşii M-Tale» – «Bine zici, frate Popăscule! Eu n-am fost să fiu Domn, aici trebuia altfel de om, cât despre boeri eu am oprit pe Mihalache, i-am zis:Mai ho, mă Cogălnicene. Mie nu-mi pare de nimic rău, decât numai că m-aţi găsit cu păcătoasa ceia acolo»”.

Seara, Cuza a fost dus la Palat, unde s-a întâlnit cu Elena Cuza, cu copiii săi și alte persoane apropiate. De aici, domnitorul a fost urcat într-o trăsură cu destinația Predeal. Stan Popescu povesteşte:„Noi aveam pe numele simplu al acestuia un Pas-port Român, de la care se tăese formula:Noi Alexandru Ioan I, rămânând numai Noi Ministru etc. Când intram în cancelaria punctului pentru vizarea Pas-portului, văzând-i portretul lui Cuza încadrat în perete, zisei căpitanului de serviciu:Daţi-l jos, vedeţi-l în caretă, îl dăm peste graniţă;rămase înmărmurit… Noi avem ordin să-l părăsim la Predeal, la plecare toţi ofiţerii, de la graniţă şi cei ce-l escortase, să grămădise la uşa caretei, Cuza foarte mişcat, cu buzele tremurând, zise ofiţerilor câte-va vorbe şi sfârşi apăsând cuvântul:«Să spălaţi pata după Steag». Îi urarăm călătorie bună şi plecă cu trăsura…”

Stan Popescu avea să se mândrească toată viața cu această întâlnire specială cu domnitorul Cuza. El va povesti cu orice ocazie faptele sale, așa cum reiese din presa vremii sau din memoriile unor contemporani. Pentru faptele sale deosebite, maestrul Caragiale avea să-i ofere recompensa nemuririi, zugrăvindu-l în operele sale:Garibaldianul…, Stan Popescu…

Implicarea unor ofițeri în monstruoasa coaliție a rupt armata în două timp de trei decenii

Consecințele abdicării lui Cuza, văzute cu detașarea dată de trecerea a 149 de ani de la eveniment, s-au dovedit a fi pozitive prin aducerea la cârma țării a lui Carol I, cel care a continuat modernizarea statului și a asigurat o lungă perioadă de pace și prosperitate. Rămân însă întrebările:se poate spune că actul monstruoasei coaliții a fost legitim? Cum au fost priviți în epocă militarii implicați?

În noaptea de 10/11 februarie, o parte dintre ofițerii fideli lui Cuza au fost arestați de către colegii lor angrenați în complot, ordinul fiind dat, cel mai probabil, de C.A. Rosetti. Acest fapt a lăsat urme adânci în armata română. În primul rând, Locotenența domnească i-a avansat în grad pe ofițerii participanți la lovitură, decizie care a creat nemulțumiri în rândul celor care nu participaseră. Era inadmisibil ca ofițeri care-și încălcaseră jurământul militar față de domn, în loc să compară în fața tribunalelor militare, să fie avansați în grad. La scurt timp după instalarea în scaunul domnesc a lui Carol I, generalii Florescu și Manu, alături de alţi 130 de ofițeri din garnizoana București care nu fuseseră implicați în complot au semnat o petiție către acesta în care au cerut pedepsirea celor care au participat la detronare, dar au denunțat şi faptul că aceștia fuseseră avansați ca răsplată pentru trădarea lor. Diplomat, Carol a lăsat să se înțeleagă că era de acord cu ei, „căci datoria soldatului este să susțină Tronul și persoana prințului și nu să se implice în politică”. Le-a promis în schimb că avansările nu se vor mai face decât pe merit în viitor;căci el nu gestionează trecutul, ci viitorul.

Ofițeri ai armatei aveau să mai fie implicați într-un complot similar, dar eșuat de data aceasta:este vorba despre evenimentul numit în istoriografie Republica de la Ploiești și derulat în ziua de 8 august 1870. La procesul participanților la mișcare, singurul condamnat avea să fie ofițerul Comiano. S-a dorit ca prin sentința severă – condamnare la degradare și pedeapsă la ocnă pe viață – să se dea un semnal clar ofițerilor să nu se mai implice în astfel de mișcări care țineau de politică și nu de rolul armatei. După un an, Comiano a fost grațiat.

Rănile trădării militarilor din 11 februarie 1866 nu se vor stinge pe parcursul următoarelor decenii, întrucât ofițerii neimplicați vor vedea cum liberalii, aflați la guvernare din 1876 și până în 1888, îi vor favoriza pe complotiști, ajunși să ocupe cele mai înalte funcții și grade în ierarhia armatei. Acest lucru răzbate în memoriile unor ofițeri leali lui Cuza:I. Valentineanu, Maiorul Polizu. Povestind evenimentele din februarie 1866, principele Nicolae Suțu include în memoriile sale o anecdotă semnificativă pentru starea de spirit ce domnea în armată:unul dintre complotiști, colonelul Haralamb, a fost numit ministru de Război, iar în momentul în care a cerut unui ofițer să-i jure credință lui Carol I, acela ar fi răspuns că face acest lucru, dar că dorea, pentru liniștea lui, să știe dacă în cazul în care purtarea principelui Carol nu ar fi fost conform vederilor sale, îi era permis, fără a se compromite, să-l prindă și să-l silească să abdice, amenințându-l cu pistolul…?

În 1898, ziarul conservator „Epoca” încă vorbește despre ofițerii complotiști de la 1866, Lecca, Pilat, Candiano-Popescu, acuzându-i de trădare a jurământului militar și criticându-i pe liberalii care i-au făcut pe aceștia miniștri sau generali.

Historia

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…