Acasa Eveniment Președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, propune noi măsuri de protejare a populației de noul coronavirus

Președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, propune noi măsuri de protejare a populației de noul coronavirus

7 min read
0
0
156

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, solicită prefectului Cristian Ionescu  să adopte noi măsuri de protejare a populației de noul coronavirus, printre care și interzicerea circulației în județ.

„În calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova și de vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, solicit în mod public prefectului județului Prahova, ca la întrunirea în ședința extraordinară a CJSU de astăzi, să se adopte noi măsuri obligatorii destinate protejării prahovenilor!

Suntem cu toții conștienți că deciziile luate la nivel național nu sunt de ajuns pentru a restrânge răspândirea epidemiei de coronavirus.

Văzând că unii cetățeni nu respectă recomandarea privind circulația doar în situații limită și obligatorii pe timpul zilei, între orele 6.00 și 22.00, mă simt obligat să vin cu o serie de propuneri.

La nivel județean pot fi adoptate hotărâri mult mai clare pentru a ocroti locuitorii Prahovei, cum ar fi instituirea DE URGENȚĂ a următoarelor măsuri:

▪︎Interzicerea circulației persoanelor, pe teritoriul județului Prahova, în intervalul orar 6.00 – 22.00, cu excepția situațiilor prevăzute în Ordonanța Militară nr. 2 din 21 martie 2020, respectiv a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale; c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie; e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

▪︎ Obligativitatea schimbării programului de funcționare al tuturor magazinelor alimentare, farmaciilor și a supermarket-urilor, prin stabilirea unui orar fix destinat seniorilor, astfel încât să le vină în ajutor persoanelor cu vârsta peste 65 de ani.

▪︎ Verificarea de către patrule comune ale Poliției Naționale, Poliției Locale (preluată pe perioada stării de urgență de către Poliția Română), Jandarmeriei a respectării prevederilor Ordonanței Militare nr 2/21 martie 2020, precum și a deciziilor ce vor fi luate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Dragi prahoveni, să înțelegem cu toții necesitatea adoptării unor astfel de măsuri, pentru că avem obligația să respectăm dreptul la viață al fiecăruia dintre noi!

♡ Vreau să fiți sănătoși și să trecem cu bine peste această perioadă, în cel mai scurt timp posibil!”, a anunțat Bogdan Toader, președintele CJ Prahova, pe pagina personală de Facebook.

Totodată, Toader a mai făcut public următoarele hotărâri: 

1. Începând cu data de 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate
2. Se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private
3. În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital

În cele două spitale aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova – Sptialul Județean de Urgențe Ploiești și Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, se va decide reorganizarea programului personalului, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

A fost confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. Senatul ar putea vota propunerea care prevede acordarea unei pensii copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu COVID-19

Ministerul Sănătății a confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în râ…