Acasa Politică Președintele Iohannis a venit cu trenul la Ploiești

Președintele Iohannis a venit cu trenul la Ploiești

3 min read
0
0
23

Președintele Klaus Iohannis a călătorit, miercuri, cu trenul la Ploiești unde a participat la dezbaterea „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploiești”.

Șeful statului a postat pe Facebook o fotografie din tren în care apare alături de consilierii prezidențiali Cosmin Marinescu și Laurențiu Ștefan, dar și alți reprezentanți ai Administrației Prezidențiale.

„În drum spre Ploiești, pentru a discuta despre viitorul smart al orașelor din România”, a scris Iohannis.

La coborârea din tren în Gara de Sud a Ploieștiului, Iohannis a fost întâmpinat de primarul municipiului, Adrian Dobre, șeful statului declarând că prin gestul său a vrut să dea un semnal despre nevoia de mobilitate.

„Am vrut să văd personal cum se circulă în ziua de astăzi cu trenul. (…) Prin faptul că am mers cu trenul, am vrut să dau un semnal despre nevoia de mobilitate. Toți vrem să avem o țară modernă, europeană, iar mobilitatea face parte din acest concept. Pe ruta București-Ploiești lucrurile funcționează rezonabil de bine, însă e nevoie de mult mai multă implicare din partea celor responsabili”, a spus Iohannis.

Întrebat de jurnaliști dacă și-a luat bilet și dacă știe costul tichetului de călătorie, Klaus Iohannis a răspuns că a avut un bilet la clasa I, pentru care a plătit în jur de 26 de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Președinției, dezbaterea de astăzi este un prilej important pentru aleși să le transmită cetățenilor date despre dezvoltarea zonelor rurale și urbane din România în perioada următoare.

La eveniment participă aleși locali, reprezentanți ai mediului academic și de afaceri.

Întâlnirea este organizată de Primăria locală și Universitatea de Petrol – Gaze.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Check Also

TABĂRA INTERNAȚIONALĂ DE LAND-ART, FOTOGRAFIE ȘI FILM

În perioada 12-14 iulie 2018, se va desfăşura în localitatea Cocorăştii Mislii, jud. Praho…