Acasa Politică Preşedintele Klaus Iohannis solicită sesiune extraordinară pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin

Preşedintele Klaus Iohannis solicită sesiune extraordinară pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin

6 min read
0
0
80

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că a trimis Parlamentului solicitarea de a convoca sesiune extraordinară pentru asumarea răspunderii Guvernului pe legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Potrivit şefului statului, sesiunea ar urma să aibă loc în perioada 27 – 31 ianuarie.

„Tocmai am trimis la Parlament scrisorile prin care solicit convocarea celor două Camere în sesiune extraordinară. Solicit această sesiune extraordinară pentru a discuta angajarea răspunderii Guvernului pentru alegerea primarilor în două tururi. Sesiunea extraordinară urmează să aibă loc săptămâna viitoare, între 27 şi 31 ianuarie”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că toate demersurile care sunt conforme cu Constituţia sunt legitime.
„Restul, este decizie politică. Evident, un politician, un partid politic vine cu acele propuneri pe care le consideră oportune. Important este să fie constituţionale şi legale. (…) Există anumite recomandări pe care le considerăm extrem de importante, dar există anumite discuţii care nu s-au concretizat în recomandări şi sunt vehiculate de unii politicieni drept recomandări. (…) Da, este bine să ţinem cont de ceea ce se întâmplă şi în restul Uniunii Europene, fiindcă nu vrem să facem notă discordantă, vrem să fim parte din Uniunea Europeană şi în acest domeniu”, a susţinut Iohannis.
El şi-a arătat din nou scepticismul cu privire moţiunea de cenzură.
Şeful statului a afirmat că alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu ar intra în contradicţie cu alegerea preşedinţilor de Consilii judeţene din rândul consilierilor judeţeni.
„Nu există niciun fel de contradicţie, fiindcă o comunitate îşi alege un primar. O comunitate, o localitate are o identitate de comunitate locală. Această identitate, la nivel judeţean, fie nu există, fie este extrem de diluată şi nu putem să facem comparaţie între reprezentativitatea unui primar şi reprezentativitatea unui preşedinte al Consiliului judeţean. Pentru primar sunt de părere că este foarte bine să fie ales din două tururi, iar pentru preşedintele Consiliului judeţean părerea mea este că trebuie să fie ales de consilierii judeţeni, din rândul Consiliului Judeţean”, a explicat Klaus Iohannis.
În scrisorile transmise preşedinţilor celor două Camere, Teodor Meleşcanu şi Marcel Ciolacu, Iohannis cere sesiune extraordinară având în vedere decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea asupra proiectului privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 393/2004 privind statutul aleşilor locali.
De asemenea, el invocă faptul că reglementările cuprinse în această iniţiativă legislativă urmăresc asigurarea cadrului normativ necesar pentru realizarea unei legături mai durabile între alegători, aleşi şi comunitatea locală, cu implicaţii directe asupra bunei funcţionări a autorităţilor locale. Proiectul vizează măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă pentru societate, indică şeful statului.
„Acest proiect de lege reprezintă ordinea de zi a sesiunii extraordinare a cărei convocare a solicit”, a scris Iohannis.
Săptămâna trecută, şeful statului a declarat că sprijină demersul Guvernului de a-şi angaja răspunderea în Parlament cu privire la alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi că va solicita întrunirea Parlamentului în sesiune extraordinară.
Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Un ploieștean a fost înjunghiat în urma unui conflict în trafic

Poliţiştii din Ploieşti cercetează un conflict spontan izbucnit, sâmbătă seara, între doi …