Acasa Politică Primăria Ploieşti nu poate susţine programul Rabla Local

Primăria Ploieşti nu poate susţine programul Rabla Local

4 min read
0
0
60

Primăria Ploieşti a anunţat, joi, că nu poate susţine, anul acesta, programul Rabla Local, invocând faptul că sumele destinate punerii în aplicare a acestui program nu sunt prevăzute direct către bugetele locale.
Conform unui comunicat de presă al municipalităţii, Ploieştiul se încadrează la acordarea unei finanţări pentru un număr de minim 50.000 de autovehicule uzate.
Municipiul Ploieşti se încadrează, conform legislaţiei acestui program naţional, la acordarea unei finanţări pentru un număr de minim 50.000 de autovehicule uzate, fiinţare care ar trebui asigurată, iniţial din bugetul local, sumele destinate stimulentelor de casare a autovehiculelor urmând să fie decontate, ulterior, în baza contractelor de finanţare încheiate între primării şi Administraţia Fondului de Mediu (www.afm.ro). Astfel, având în vedere prevederile Ghidului de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, publicat în Monitorul Oficial nr. 832 din 24.08.2022, precum şi faptul că sumele destinate punerii în aplicare a acestui program, la nivel local, nu sunt prevăzute direct către bugetele locale, s-a apreciat că, în cursul acestui an, bugetul Municipiului Ploieşti nu poate susţine Programul naţional privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla local”, menţionează sursa citată.
Unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate, a anunţat, marţi, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Ulterior, în perioada 30 septembrie 2022, ora 10:00 – 25 noiembrie 2022, ora 14:00, sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.
Potrivit sursei citate, conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
„Este foarte important ca persoana fizică care doreşte să se înscrie în program: să verifice dacă UAT-ul pe rază căruia îşi are domiciliul participă în cadrul acestui program; să caseze şi să radieze autovehiculul uzat numai după ce se asigură că primăria localităţii pe raza căreia îşi are domiciliul participă în program”, precizează AFM într-un comunicat.
Suma alocată sesiunii de finanţare este de 50 de milioane de lei.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Condamnată la 13 ani de închisoare, după ce și-a lovit mătuşa cu un topor

O femeie din judeţul Prahova care, în luna mai a acestui an, şi-a lovit mătuşa cu un topor…