Acasa Social Primăria și Consiliul Local Ploiești au alocat câte 100.000 de lei Spitalului Municipal Schuller și Spitalului de Pediatrie

Primăria și Consiliul Local Ploiești au alocat câte 100.000 de lei Spitalului Municipal Schuller și Spitalului de Pediatrie

3 min read
0
0
237

În cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Ploiești, care a avut loc astăzi, au fost alocate fonduri în cuantum de câte 100.000 de lei pentru Spitalului Municipal Schuller și respectiv Spitalului de Pediatrie pentru achiziția de echipamente pentru protecție.

„Pentru că astăzi este Ziua Mondială a Sănătății doresc să le mulțumesc și să le transmit recunoștința mea tuturor celor care salvează vieți, celor care își riscă sănătatea și viața pentru noi, medicilor și asistenților care rămân pentru noi în prima linie.
Haideți să fim alături de ei, să respectăm normele de distanțare socială, de igienă și să rămânem acasă cât mai mulți dintre noi, în perioada stării de urgență!”,
a declarat primarul Municipiului Ploiești, Adrian Dobre.

Recent, președinții celor trei mari asociații ale primarilor solicită Guvernului să aprobe rapid o rectificare bugetară prin care să fie trimise în țară fondurile necesare pentru funcționarea spitalelor și dezinfectarea locurilor publice. Edilii se plâng că, după intrarea oamenilor în șomaj și aprobarea stării de urgență, încasările au scăzut dramatic, iar epidemia de coronavirus i-a obligat să aibă cheltuieli suplimentare care nu erau bugetate.

La nivelul orașelor din România situația finanțării este grav afectată, afirma, în urmă cu o săptămână, președintele executiv al Asociației Orașelor, Ionel Chiriță. Acesta este membru PNL, dar declarațiile făcute sunt în calitatea sa de reprezentant al Asociației Orașelor. El atrăgea atenția că există un pericol real prin faptul că primăriile nu-și pot asigura posibilitățile de funcționare pentru spitale. Potrivit lui Chiriță, un spital de oraș deservește și satele din jurul acestuia și, de aceea, are nevoie de mai multe resurse financiare.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

30 noiembrie – sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul românilor. Legende dacice, obiceiuri, tradiţii păgâne și creștine de Sântandrei

De sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus şi propovăduitor al Ev…