Acasa Justiție Procurorii de la DNA Ploieşti, urmăriţi penal. Mircea Negulescu cercetat pentru că ar fi cerut taxă de protecție și respectiv favoruri sexuale

Procurorii de la DNA Ploieşti, urmăriţi penal. Mircea Negulescu cercetat pentru că ar fi cerut taxă de protecție și respectiv favoruri sexuale

2 min read
0
0
85

Toţi procurorii unităţii de elită a DNA Ploieşti au fost audiaţi, joi, la Parchetul General, pe numele lor fiind începută urmărirea penală. Printre aceştia, se numără Lucian Onea şi Mircea Negulescu. Sunt urmăriți penal pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

Astfel, Mircea Negulescu şi Lucian Onea vor da din nou explicaţii în faţa procurorilor. Alături de cei doi vor fi audiaţi şi Alfred Savu, Giluela Diaconu, Cerasela Răileanu şi trei poliţişti judiciarişti.

Procurorii Parchetului General au exitins cercetarea penală pe numele lui Lucian Onea şi Mircea Negulescu. Negulescu va mai fi cercetat pentru trafic de influenţă, pentru că un martor a declarat la audieri că îi dădea undeva la 1.500 de lei pentru a-i asigura protecţia. De asemenea, va mai fi cercetat pentru folosirea funcţiei în scop de favoruri sexuale.

Dosarele în care sunt citaţi cei cinci sunt deschise după ce fraţii Cosma au acuzat mai mulţi procurori de la DNA Ploieşti de presiuni şi de folosirea unor tehnici de anchetă ilegale în instrumentarea dosarelor.

Mircea Negulescu mai este cercetat pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului şi complicitate la represiunea nedreaptă, iar Lucian Onea, pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiunea nedreaptă şi cercetare abuzivă.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…