Acasa Social Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a fost modificat

Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a fost modificat

2 min read
0
0
123

Guvernul a aprobat ieri modificarea programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, anunțând că beneficiarii își vor putea cumpăra o nouă mașină, chiar dacă au mai avut un autovehicul nou, informează MEDIAFAX.

”Guvernul a adoptat astăzi (n. red. – marți) în ședință modificări și completări aduse programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi. Este vorba despre programul aprobat prin OUG 66/2014. Programul are ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziționarea unui autoturism nou prin contractarea de credite garantate de stat”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

El a precizat că pot fi cumpărate autoturisme noi clasice cu sistem de propulsie termic, hibrid, electric hibrid și full-electric.

”De asemenea, prin modificările operate în legislație, persoanele fizice vor putea să-și achiziționeze un autoturism nou chiar dacă au mai deținut anterior un astfel de autoturism. Se elimină, așadar, obligativitatea declarației pe proprie răspundere a beneficuiarului că nu a mai avut un autoturism nou, condiție existentă în programul Prima mașină. În același timp, actul normativ mai prevede acceptarea ecobonusurilor și ecotichetelor acordate în cadrul programelor Rabla clasic și Rabla plus pentru achitarea avansului minim obligatoriu”, a mai spus Barbu.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral și spre Valea Prahovei, în minivacanța de Rusalii

CFR Călători a anunțat că suplimentează capacitatea trenurilor spre litoral și spre Valea …